dr.white
Radio Whiteheaven Original
 Inregistrat: acum 19 ani
Postari: 4274
|
|
Nu cred că există - azi - cuvânt care să fi fost folosit cu rost, sau fără, mai mult decât cuvântul "democraţia" şi cred că, mai ales, abuzul de folosire a dus la degradarea semnificaţiei lui ... reală sau demagogică. De la ceea ce a vrut să fie, cu circa trei milenii şi ceva în urmă (dar nici măcar atunci nu era ce se credea) şi până la ceea ce a ajuns azi, constituie o involuţie - mai ales morală - şi chiar semantică. ÃŽn Atena antică intenţionase să fie conducerea cetăţii prin voinţa şi deciziile poporului, direct, prin acceptarea unor opţiuni necesare conducerii cetăţii, în agora (piaţa centrală, echivalentul unui parlament de azi), de către fiecare cetăţean, direct, fără "reprezentanţi" ... algoritmici (ca azi). Dar, ziceam mai înainte, nici atunci nu era democraţie "absolută". De ce? Fiindcă "votau" - îşi exprimau direct opţiunea - exclusiv cetăţenii; ori, cetăţeni în concepţia politică a sclavagismului erau doar o fracţiune din vieţuitorii cetăţii, fracţiune din care sclavii lipseau, recte nu li se cerea părerea "legislativă" în agora. Concret, Atena avea "cetăţeni" circa o treime din totalul vieţuitorilor din cetate, restul fiind sclavi ... nevotanţi. Rezultă că, din start, democraţia era un "fals intelectual", din moment ce nu toată suflarea / gloata / plebea / naţiunea avea dreptul la vot decizional ... nici măcar consultativ. Strict statistic / algoritmic, nici azi nu putem - legitim - să vorbim despre democraţie aşa cum o concepuseră ... anţărţ ... atenienii, fiindcă azi beneficiem de cota de democraţie conformă algoritmului de reprezentare, recte avem a doua mia parte din "democraţia" teoretică, care rezultă din algoritmul de reprezentare: de ex. un deputat, trimis în parlament de 2000 votanţi. Şi ne mai întrebăm ce fel de democraţie este aceasta, de azi, din România, datorită căreia o treime din populaţia ţării trăieşte în sărăcie?!. ÃŽn teologie, o idee / concept se defineşte în două feluri: catafatic, adică prin ceea ce este în realitate (sau prin bănuială şi - apofatic, adică prin ceea nu este (adică ar vrea, întru păcăleala "publică", să pară că ar fi). Aşişderea se discută şi despre democraţie; despre ce se zice că ar fi ... am făcut câteva precizări mai înainte, despre ce nu este (deşi pretinde că este), vom discuta în rândurile ce urmează. ÃŽn prealabil aş îndrăzni să formulez un fel de ... parastas în memoria tuturor intenţiilor cu care democraţia ar fi vrut să apară în conştiinţele oamenilor "de rând" ... dar n-au ajutat-o, deloc, politicienii practicanţi ai delirului tuturor idealurilor ... păcălite demagogic. Se impune azi să recunoaştem că democraţia este doar o reminiscenţă memorială, cadaverizată prin maltratare perpetuă, care emană o duhoare ... hermeneutică, imposibil de confundat cu ceea ce se pretinde că ar fi. Coliva cuvenită funeraliilor acestei ficţiuni intenţionale s-a îngurgitat - demult - la ospeţele şi banchetele regimurilor politice ticăloase - capitaliste, dar şi pretins-comuniste - care au păcălit lumea în secolul XX, dar nu numai, inclusiv azi; provocând suferinţe imense unui procent de peste 60% din populaţia lumii, care a fost manipulată - perfid - ca să aştepte şi să creadă că democraţia poate să aducă altceva decât teroare şi sărăcie/mizerie ... în această "fază" finală a capitalismului, ca formulă politică şi socială. Ceea ce se poate citi, în continuare, este o strădanie obiectivă - deşi subiectul nu conţine şi nu merită, deloc, un asemenea efort de corectitudine apreciativă - prin care să se compare ceea ce s-a "minţit" că ar fi democraţia şi ce anume s-a constatat că este ea, indiferent de culoare (politică şi de miros (cadaveric ... fiind o intenţie asasinată. Unii politruci (ei îşi zic politicieni, dar ... aceleaşi crime antiumane le comit şi unii şi alţii), împăciuitoriştii pretind că deşi democraţia nu este o formulă "perfectă" ... - socială şi politică - este totuşi cea mai bună azi; ceea ce constituie o inadvertenţă logică, fiindcă nu poate să fie bun ceva, care nici la apariţie / naştere, nu era bun. Că lumea s-a lăsat, se lasă şi se va lăsa mereu păcălită ... este ceva firesc şi fără alternativă, în contextul de credulitate / naivitate (n-am zis prostie, deşi ar fi trebuit) al lumii / grămezii, a cărei conduită o ştim ... de când lumea! Despre democraţie s-a căznit, mereu, mintea omenească să formuleze definiţii. Să menţionez doar câteva încercări. ÃŽn 1708, Furetière o considera: "stat popular, în care poporul are puterea şi face legile". în 1836, Boiste credea că ar fi fost "suveranitatea poporului, prin guvern popular (adică populist) în care despotismul se realiza prin împărţirea tiraniei între mai mulţi "cetăţeni", chipurile egali cu ceilalţi. ÃŽn 1874, Littré credea că ar fi starea socială lipsită de aristocraţie - ca staff conducător - tolerantă faţă de monarhie, în care se acordă prioritate interesului maselor (prima dată când apar "masele" în vocabularul politic). ÃŽn 1917 Nouveau Petit Larousse o consideră "suveranitatea exercitată de popor". în 1972 Petit Robert o consideră "doctrină politică conform căreia puterea "trebuie" să aparţină ansamblului cetăţenilor". Nu-şi pune, însă, întrebarea dacă acel "trebuie" are cineva obligaţia de a-l aplica şi respecta?!. Un superidealist, numit ... Licurg, asemuia democraţia cu cu o colectivitate în care slugile sunt în număr egal cu stăpânii. Ceea ce - să fim lucizi şi să recunoaştem - niciodată nu s-a "întâmplat". Nu puţini sunt politicienii care, mai în glumă mai în serios, spun că democraţia este ... o scamatorie cu care ei câştigă - sistematic - fotoliile în parlamente, în guverne şi în oricare alt staff aducător de beneficii ... mai des materiale-financiare şi rarissim spirituale. Şi mai sunt - încă - unii perverşi demagogi, care fac apel la natură ca să arate că democraţia este ceva "anti-natură"; adică nu există turmă (de animale, păsări, etc.) în care "liderul" să nu se impună prin forţă / putere. De ce ... şi la turmele umane să nu fie aşişderea?!; ceea ce ar putea să fie un retur la mamiferism şi nu un avans spre umanizare raţională. Deşi bănuit de ... demenţă precoce, pe care a cam confirmat-o, de-a lungul vieţii, al nostru Emil Cioran era convins că ... "democraţia a făcut din Franţa o colectivitate, debranşÃƒÆ’¢nd-o de la statutul de naţiune (poate că ar trebui să stabilim, cândva, diferenţa dintre statutul de popor şi naţiune). Călătorind cu gândul prin sfera democraţiei nu trebuie să ignorăm faptul că niciodată, nimeni, n-a înşelat o lume întreagă ... inclusiv pe "probleme" de democraţie, dar ... nici partizanii demagogiei numită democraţie n-au înşelat pe nimeni ... fiindcă ... nu totdeauna supunerea s-ar fi datorat păcălelii; de multe ori intervine ... ori prostia, ori oportunismul. Din ignoranţă se spune că egalitatea nu există pe pământ, ci doar în pământ; dar nu este adevărat ... chiar şi în pământ unii zac într-o cutiuţă de scânduri, alţii în cavouri de marmoră, decorate cu bronz şi alte metale forjate artistic. Oare, de ce să fie greu de stabilit egalitatea interumană? Fiindcă o dorim doar în raport cu superiorii noştri ... nu şi vis àvis de cei de "sub" noi. Există un fel curios de egalitate asupra căruia trebuie să reflectăm: şi berzele şi raţele aparţin aceleiaşi familii de păsări aquatico-terestre; dar berzele ... rămân doar berze, iar raţele ... doar raţe. ÃŽn continuare stabileşte tu, iubite cititor, diferenţa dintre dictatură şi ... democraţie. O înţeleaptă personalitate a filozofiei politice, din secolul XIX, zicea despre democraţie că ar fi "împărţirea tiraniei între mai mulţi dictatori isteţi şi ... concomitent". Alţi profitori, de pe urma democraţiei, recunoşteau că "nu este bună decât ca să încerce concilierea (imposibilă, de fapt) dintre libertate şi absolutism". Deşi oamenii erau convinşi că "dictatura şi absolutismul subjugă popoarele sub puterea unui singur tiran", faptul că democraţia operează cu mai mulţi tirani capabili să păcălească gloata credulă / naivă, sau ... cumpărată ca să accepte dictatura se ignoră. Cheia explicaţională, pentru care democraţia decade pe zi ce trece, se află în largheţea cu care ea acordă "numărului" mai multă putere şi "oficialitate" decât valorii / calităţii. O ironică părere despre ... ceea ce el a practicat o viaţă întreagă, avea Clemenceau, adică despre democraţie: o considera puterea "oferită" puricelui de a ... mânca un leu; penibilă viziune, fiindcă niciodată un purice nu a aspirat să devoreze un leu. Şi încă mai ştim şi că pentru cei care au ... cea mai redusă nevoie - dar şi cel mai redus respect pentru democraţie, fiindcă au - încă - multă putere ca s-o sfideze, de americanii USA e vorba, democraţia înseamnă "conducerea tuturor, de către toţi, în interesul tuturor". Nici nu puteau alţii să conceapă o aberaţie mai ridicolă şi mai sfidătoare, decât americanii "de tip" USA. Englezii, la fel de impertinenţi, prin glasul şi prin mintea unui oarecare Edmund Burke, susţin că: tirania mulţimii este democraţie, alias "tiranie multiplicată". Corneille într-o piesă, zicea că: cel mai "rău" (organizatoric) stat, este statul popular / democratic. Bertrand Russel a emis totuşi o echitabilă prezumţie, fără să ne spună şi dacă aplicarea ei a dat rezultatele scontate; el credea că "democraţia a fost inventată ca o încercare de a ... împăca libertarea gloatei cu cârmuirea statală". ÃŽn contextul celor expuse mai înainte nu-mi rămâne de făcut nimic altceva, decât să formulez o posibilă concluzie ... îndoliată, pe marginea întrebării dacă democraţia mai are - aşa cum este - şanse şi rost, de a mai supravieţui? Eu cred că nu. (Filozofii au o "vorbă": să nu distrugi ceva dacă nu ai ce să pui în loc; ceea ce eu voi face altădată.)
_______________________________________
Sunt asemenea nisipului clepsidrei, care poate fi timp numai in cadere! ...
VIZITEAZA SI ASCULTA WHITEHEAVEN RADIO
|
|
...asa de infiptzi in glie suntem?
