WHITEHEAVEN
Pentru zile ostenite, pentru nopti nedormite, pentru suflete stinghere, pentru femei, cum deopotriva pentru barbati! Un fel de cafenea in care sa ne citim pe noi intre noi, si ziarul! Singurul loc unde BUNUL SIMT si INTELIGENTA sunt ridicate la rang de ..lege!
ma trezesc dimineata cu soarele pe saltea imi lipesc fata botita de umerii lui fata nerasa transformata intr-un ogor cu trifoi (zambesc imi frec mainile de bucurie iubito pe fata mea vei gasi azi trifoi norocos) imi trec picioarele peste picioarele lui pe jumatate adormit buna dimineata iubito astazi e randul tau sa fierbi apa de ceai soarele imi arde una peste scafarlie imi spune nu sunt femeie si tu nu esti de-ajuns de barbat pentru mine
martea si joia lucrezi ca sa avem ce pune pe masa in fiecare vineri pictez chipul tau pe asfalt pe balcon pe oglinda din baie doar asa nu te schimbi din cand in cand sculptez statuete de piatra mici statuete de piatra nu stiu inca la ce folosesc ele sunt prietenii nostri iesim seara cu ei la o bere imprumutam bani sau plangem pe umarul lor
tu stii ca noi dormim doar jumatate de noapte jumatatea aceea lipsita de importanta jumatatea aceea cand intre noi se lasa o ceata mai grea decat orice tacere atunci somnul cade la momentul potrivit si nu e nevoie sa vorbim cu jumatate de gura ori sa stam treji pana cand unul din noi adoarme
in alta jumatate de noapte ne e totul permis facem dragoste pe unde-apucam ne masuram degetele de la maini si de la picioare ne scotocim buzunarele si punem in comun tot ce-avem ne inchipuim ca zburam pe o o coada de matura pana la luna dar visul nostru preferat e sa facem dragoste intr-un mar doamna moarte vine acasa lihnita musca din mar in miez vede doi viermisori adormiti ii scoate cu unghia ii arunca apoi adoarme asa nemancata
nu-i o problema daca mai incurci cateodata periuta de dinti nu-i o problema daca porti hainele mele si ma imiti de fiecare data ma imbunezi cand imi zici chapeau eu ma asez cuminte pe pat invat limba ta mie necunoscuta cuvintele tale mi-s straine iînvat ca un orb obiectele pana la usa invat cum sa te inteleg pana la ultimul por trebuie sa invat intr-o zi va veni dumnezeu ma va trage de par si-mi va spune nu e frumos chiar nu e frumos sa vorbesti asa cu o femeie am sa-i raspund mai lasa-ma doamne pe pamantul acesta inca n-am invatat sa ma inchin ei de cinci ori pe zi o data la rasarit o data la pranz o data-n chindii si de doua ori seara
(emilian valeriu Pal_primul cantec de dragoste)
_______________________________________ Sunt asemenea nisipului clepsidrei, care poate fi timp numai in cadere! ... VIZITEAZA SI ASCULTA WHITEHEAVEN RADIO
- Intr-o lume in care ne iubim… si tu ma stii… mai… mai ma vrei… iar eu… eu te privesc si imi ajunge… te simt si nu ma satur… te am si te mai vreau… si te mai vreau… si te mai vreau… Eu sunt o fereastra deschisa… pentru zborul visurilor noastre… te iubesc pana la Doamne-Doamne si inapoi… de un infinit de ori… Intr-o lume in care ne iubim… si tu ma stii… mai… mai ma vrei… iar eu… eu te privesc si imi ajunge… te simt si nu ma satur… te am si te mai vreau… si te mai vreau… si te mai vreau…
Poezia zilei – poza de somebody, in CARTZI, TEATRU, FILME, MUZICA, REVISTE... · 20.9KB
_______________________________________ Poti da fara iubire, dar nu poti iubi fara daruire.
Cum se apleca spre mine cu gatul fragil, tristetea parea un copil speriat cu genunchii juliti si botoseii plini de noroi mi se inclesta de plete cu pumnii inlacrimati imi zgaria pieptul cu unghiile rupte de parca nimeni nu mai putea stavili niciodata viespea cu aripi de flutur, primavara, viermele tainic ce inteapa in rastimpuri bulbul luminii
Hei, iata-ma cunoaste-ma, ia-ma in brate pe tine te stiu esti calda iti crapa sanii de lapte
- Tu, iubire, curgeai oarba prin tamplele mele pelerin ratacit in hatisuri de vise furtunile isi incepusera de curand sezonul de imperechere imbelsugata campia nastea ciuperca viermanoasa a sperantei in santuri
Gangurea intre perne cu ochii intorsi la perete trase la gura, talpile dulci infloreau ca bobocii de nufar intre buzele ude.
- Te-asteptam, te-asteptam desenand geana cu geana sinilii ochii diminetii ce-avea sa te-aduca
Stiu sa te legan, stiu sa te alint urmele lunii incremenite in nisip toamna scancind flamanda la poarta iarna, vara, incuiate noaptea in casa m-au invatat, tristete, cum sa-ti fiu mama
- Hei, iubire O sa-ti descant de cu seara sub frasini O sa-ti rasucesc cararile ca pe serpi inspre mine sa-mi vii cu toate ale tale sa ma inec, binecuvantandu-mi risipirea, in fantana din vintrele tale
_______________________________________ Sunt asemenea nisipului clepsidrei, care poate fi timp numai in cadere! ... VIZITEAZA SI ASCULTA WHITEHEAVEN RADIO
Si mi se pare iar In urma mea esti tu Veghindu-mi gura care spune Nu.
Impinsa simt ca sunt Din loc in loc De semnul tau de apa Nenoroc.
Aceste siruri scrise-s Turn de calm Sunt nori de ploi inchise Psalm.
Dar ca sa se asculte Sufletul reda-mi Nesperiat de multe Vami.
De vorbe ne vom teme Ca ne-ngroapa. Da somn de la o vreme Varsatul semn de apa.
(Constanta Buzea_Psalm)
_______________________________________ Sunt asemenea nisipului clepsidrei, care poate fi timp numai in cadere! ... VIZITEAZA SI ASCULTA WHITEHEAVEN RADIO
Doctore, simt ceva mortal Aici, în regiunea fiintei mele. Ma dor toate organele, Ziua ma doare soarele Iar noaptea luna si stelele.
Mi s-a pus un junghi în norul de pe cer Pe care pâna atunci nici nu-l observasem Si ma trezesc în fiecare dimineata Cu o senzatie de iarna.
Degeaba am luat tot felul de medicamente Am urât si am iubit, am învatat sa citesc Si chiar am citit niste carti Am vorbit cu oamenii si m-am gândit, Am fost bun si-am fost frumos...
Toate acestea n-au avut nici un efect, doctore Si-am cheltuit pe ele o groaza de ani. Cred ca m-am îmbolnavit de moarte Într-o zi Când m-am nascut.
--------------------------------- Boala - M. Sorescu
_______________________________________ Ca sa inveti sa traiesti, iti trebuie o viata intreaga. (Seneca)
sunteti un caz o specie de infirmitate va apare pe obraz cu o periodicitate suspecta tonalitatea, de altfel, perfecta recomanda sa acceptati supravegherea mea atenta
complicatiile apar rar si accidental, subsidiar … niste elucubratii si alte contestabile repetitii … terapeutic: va invit sa priviti obsesiv indelung, tautologic suprafata unei oglinzi apoi reflectati pe muchie pentru a elimina tatuajele
(Adrian Firicaiagnostic_terapeutica)
_______________________________________ Sunt asemenea nisipului clepsidrei, care poate fi timp numai in cadere! ... VIZITEAZA SI ASCULTA WHITEHEAVEN RADIO
_______________________________________ Sunt asemenea nisipului clepsidrei, care poate fi timp numai in cadere! ... VIZITEAZA SI ASCULTA WHITEHEAVEN RADIO
_______________________________________ Sunt asemenea nisipului clepsidrei, care poate fi timp numai in cadere! ... VIZITEAZA SI ASCULTA WHITEHEAVEN RADIO
_______________________________________ Sunt asemenea nisipului clepsidrei, care poate fi timp numai in cadere! ... VIZITEAZA SI ASCULTA WHITEHEAVEN RADIO
_______________________________________ Sunt asemenea nisipului clepsidrei, care poate fi timp numai in cadere! ... VIZITEAZA SI ASCULTA WHITEHEAVEN RADIO
_______________________________________ Sunt asemenea nisipului clepsidrei, care poate fi timp numai in cadere! ... VIZITEAZA SI ASCULTA WHITEHEAVEN RADIO
Stii tu de tara cu lamai in floare, Cu portocale-aprinse-ntre frunzare? Un vant usor din ceru-albastru bate. Tacut e mirtul,laurul inalt e. Stii tara,tu?
La ea,la ea, Iubitul meu cu tine as pleca.
Stii casa,tu?Se-nalta pe coloane. Straluce sala,licaresc cotloane. Si marmuri stau si ma privesc cu mila; Ce ti-au facut,sarmana mea copila? Stii casa ,tu?
La ea,la ea, cu tine-ocrotitorule,-as pleca.
Poteca stii,prin nouri,sus la munte? Cataru-si cata drumu-n ceti carunte: In pesteri sta un neam stravechi de zmei; Puhoaie cad,se prevaleste-n stei, Poteca,stii?
_______________________________________ Sunt asemenea nisipului clepsidrei, care poate fi timp numai in cadere! ... VIZITEAZA SI ASCULTA WHITEHEAVEN RADIO
Visand tolanit pe creierul moale, vi-i gandul precum un lacheu dolofan pe-o slinoasa sofa; cu petecu-n sangele inimii mele plesnindu-l, sarcastic, obraznic, in ras il voi lua pana m-oi satura.
In sufletul meu batranetea loc n-are, giugiuleala senila nu-si afla altoi. Invaluie lumea vocea mea tunatoare, frumusetea-mi in floare – de ani doua’s doi.
Ce-mi tot umblati cu lesinaturi! Ce-i dati voi dragostei, din laute, laturi! Ce-i gadila dragostei – mocofanul – timpanul! De v-ati da peste cap, eu stiu tumbe mai grele, buzele voastre nu-s la fel cu-ale mele.
Vino sa-nveti, din saloanele tale, vino, gingasa poezie slujbasa, din liga ingerilor, cu vestmantul tau moale, tu, ce te molfai cu buze uscate, ca bucatareasa prin carti de bucate.
Pot, de vreti, sa m-arat de carnuri turbat, nuantat pot sa fiu, ca si cerul, pe gust la cuconi, pot sa fiu dulcineu nu barbat, si nu eu, ci un ireprosabil nor cu pantaloni!
Nu cred intr-o Nisa de carnaval! Paiate v-arat, jucandu-le sforile – barbati mai statuti ca un colt de spital, si femei mai uzate ca zicatorile.
1.
Credeti cumva ca vorbeste-n delir fantezia? Astea-n Odesa s-au petrecut si s-or mai petrece... - “Vin la patru”, spuse Maria. Si e opt. Noua. Zece.
Seara posaca din fereastra-a fugit. Decembrie. Noaptea sinistra-i de paza. Candelabrele, dintr-un tavan garbovit, Hohotesc si necheaza.
Nici nu mai sunt de recunoscut: un vlajgan, galigan care geme pierdut... Ce vrea O hananaie ca aia? Multe vrea hananaia!
Ca esti bronzat ce-ar mai conta!, si ca nu-ti vibra inima nici cat o barda... Noaptea-i acum vibratia ta si-n ceva feminin si molatic ar vrea sa se piarda.
Eu, galiganul, stau la fereastra incovoiat, topesc geamul cu fruntea fierbinte pe geam. Am dragostea ei sau n-o am? Va fi dragostea mare – Sau un fleac, de-aruncat?
C-un asemenea trup, ganduri vane: si-o dragoste mica e bine sa ai, o dragosteluta incai... Nu-i plac claxoanele de camioane. Ii plac clopoteii la tramvaiele cu cai.
Si iarasi in fata pistruiata a ploii - in geamul de picuri tarcat – varandu-mi fata de pagubas, astept, improscat de tunetul fluxului vast din oras.
Miezul noptii – cutit – din urma, tiptil, iscusit, a lovit! Si ceasu-al doisprezecelea, departe, bufni, ca pe-un butuc un condamnat la moarte.
Ploaia cu suier sa intre incearca, crispata de groaza la geam – si urla himerele parca pe Notre Dame.
Ce, blestemato, nu ti-e de-ajuns? Un strigat imi sfasie buzele. Fierb. Si ca un bolnav, de pe pat, pe ascuns, sare un nerv.
Abia s-a miscat, sovaielnic balans, apoi, agitat, si-n curand alergand, si dupa el altii la rand, topaie-n dans inversunat.
Tencuielile-mi cad, petic cu petic. Ia-le si cara-le! Nervii, mari, mici, salta frenetic dansul bezmetic, pana cand li se moaie picioarele!
Emulsie grea, de namol, e noapte-n odaie. Privirile-n ea mi se-neaca, greoaie. Deodata, hotelul isi iese din minti, clantele-i clantane ca niste dinti.
Tu. Ai intrat. Cum s-ar face de zi. Frapanta ca un “poftim, in sfarsit!” Manusi de-antilopa frematandu-ti: - “Tu stii... mi-ai spus, ma marit!”
- Marita-te, zic, Nu-i nimic…” Nu marai ca ursul. Nu par intristat. Sunt calm cum e pulsul la un raposat.
Asa imi spuneai - mai tii minte? – “Jack London, amor, pasiune…” Ei da, dar eu stiam una: “Baiete, atin’te!... Ca, fiind o Gioconda mata, Gioconda se poate fura.”
Si furata mi-ai fost… Si ies iar sa ma joc, luminandu-ti curbura sprancenelor la al dragostei foc, In casa pradata de nenoroc traind, haimana fara rost!
Ma atii, ti-e usor: la tine-s mai putine smaraldele smintelii, decat copeicile la un cersetor... Ca Pompeiu-a pierit sub Vezuviu-atatat, ai uitat?
Ei! Voi, domni, amatori de amor, de sacrilegii, de-a crimelor larma, vazut-ati ceva mai ingrozitor decat fata mea cand e calma?
Simt ca nimic nu inseamna-acest “eu”. Cineva dinlauntru mi s-a smuls, a fost greu.
Alo, mama? Fiul dumitale e suav de bolnav! I-a luat inima foc. Mama, nu-s glume. Spune surorilor, Liudei si Oliei, ca-i grav, ca nu-i grav, dar el nu mai are ce face pe lume.
La lume se-ntoarce cu spatele: cuvintele lui sunt scuipate din gura si azvarlite ca prostituatele dintr-un bordel in flacari si zgura.
Daca adulmeci – miroase-a prajeala! Sunt chemate in graba casti sclipitoare. Vin pompierii cu cizmele bocanitoare, dar arde o inima! Nu se intra navala.
Sunt singur, cu ochii in lacrimi, holbati – cat butoaiele-or fi! Ma sprijin pe coaste, ma ridic, in sfarsit: Voi sari! Voi sari! Voi sari! Voi sari! Dar din inima-n flacari nu-i chip de sarit!
Pe-o deschizatura arzanda, pe gura, un sarut se iveste carbonizat, cazand in gol, aruncandu-se-n drum. Te cheama, mama! Biserica arde, stranele-s scrum.
Din teasta cuvinte si numere ies, figurine, ca palizi copii din ruine. Spaima – fumegand, inaltata, vrea de bolti sa se-apuce ca dintr-o “Lusitanie” torpilata niste brate nauce.
In caminele lor oamenii tremura-amar sub incendiul cu sute de ochi de lumina. O, tu, ultim strigat – macar despre faptul ca ard, prin secoli suspina!
2.
Slaviti-ma! Cu mine pe cei mari nu-i masor. Peste tot ce-am facut “nihil” pun. Nimic si nicicand. Nu-i citesc. La ce bun? Cartile? Ce sunt cartile lor?
Despre carti eu asa credeam mai nainte: un poet doar deschide gurita inspirat heruvim, si deodata pornesc dintr-insul cuvinte – poftim!
Dar nu, inainte de-a-ncepe-o cantare, ei cauta, umbla, ba fac bataturi de cat trebui’ sa umble, pana cand din namolul inimii-apare pestele timp licarind intre umbre.
In timp ce fierb si scartie rime si privighetori si iubiri in zeama de luna, strada e-o limba crispata-n intunecime – nu poate sa strige, sa spuna.
Umflandu-ne-n pene trufase, turnuri Babel inaltam in orase: dar timpul mereu le doboara, si-amesteca graiuri si fostele-orase le ara...
Strada-n tacere cu chin se-ndopa, un teapan gatlej unde strigatul zace: de-a curmezisu-i, bleojdite, ramasera-asa trasuri costelive, taxiuri bondoace.
I-au ros, pasii, pieptul. Mai rea decat oftica le-a fost viermuiala. Orasul o-nlantuie cu-al beznelor vrej. Si totusi! Cand strada in piata si-a strigat imbulzeala ce-i sta in gatlej, m-am gandit: e pedeapsa din urma, e Dumnezeu, jefuitul, fara-ndoiala! Dar strada un racnet o scurma: - “Haleala!”
Spre-alde Krupp si-alti Kruppsori se incrunta orasul zburlindu-si sprancenele-amenintatoare; din gura - cuvintele-s moarte – cadavre se scot; numai doua traiesc si se-ngrasa, imi pare: unul „canalie”, altul „borhot”.
Poetii-o iau razna cand strada le iese nainte si plang cu sughituri, cu parul maciuca: „Cum poti sa mai canti cu-aste doua cuvinte despre amor, despre-o floare de roua, despre-o duduca?”
Dupa poeti vin miile-n goana: invatacei si prostituate si antreprenori... Opriti-va! Domnilor! Nu cereti pomana! Nu fiti cersetori!
Noi, cei robusti, cu pasul de-un stanjen, cicloane, sa nu-i ascultam: sa-i sfasiem pe-acesti ghiftuiti gratuiti alipindu-se ghem la fiece pat de doua persoane.
Sa-i rugam sa ne-ajute, cu cutitul la os, sa le cerem oratorii si imnuri? Lor, oare? Vom scrie noi insine-acest imn tumultos din fabrici si laboratoare.
Duca-se Faust in feerii de rachete pe parchetul ceresc cu mefisto-asadar! Eu stiu, pentru mine, decat cuiul din ghete fantezia lui Goethe nu-i mai groaznic cosmar!
Eu, gura de aur, ce vestesc viata noua, celebrandu-va trupul, dand inimii stele - adevar va zic voua – un mugur de viata mai scump mi-e decat zamislirile mele.
Ascultati de profetul agitator, Zaratustra ce tuna din buzeele-obuze! Noi, chipuri-cearsafuri de sarman dormitor, cu buze-atarnand candelabre-meduze,
noi, ocnasii orasului – leprozie-nchisoare, unde lepra de aur si noroi ulcereaza, suntem mai puri ca azurul Venetiei care de mari e scaldat si de-a sorilor raza!
Doi bani nu conteaza la mine cuvintele, ca nu-s oameni ca noi, cu varsat de funingeni, in Ovidiu,-n Homer... eu stiu ca si soarele le-ar intuneca zacamintele sufletului nostru aurifer.
Nu-n rugi e nadejdea, ci-n muschi si in vine. De dania timpului nu mi-i! Oricare din noi in mana lui tine curelele de transmisiune-ale lumii!
Golgote de auditorii-am urcat la Petrograd, Moscova, Odesa si Kiev... la fel, multi – osandindu-ma – multi au strigat: - “Rastigniti-l, Rastigniti-l pre el!”
Dar mie voi, oameni, oricat m-a durut, dragi mi-ati ramas peste toate, asa cum, mut, cainele linge mana care-l bate.
Generatiei voastre de batjocura-i sunt, anecdota scabroasa, ce distreaza bipede, dar eu vad peste munti si prin vremi strabatand pe acela ce nimeni nu-l vede.
De-acolo unde priviri boante n-or trece, flamanzi, saltand capul peste ruini, purtand revolutia-coroana de spini, te-apropii, tu, an saisprezece.
Eu ii sunt precursorul hulit; ma aflati peste tot, la durere, la greu; pe fiece strop de lacrima, eu m-am rastignit. Nimic nu se poate ierta. Am ars ale inimii duioase consilii. Iar asta se cucereste, ei da! mai greu decat mii de Bastilii.
Si cand cu vestiri-razvratiri care ard, in intampinare iesi-veti mantuitorului vostru in larg, sufletul meu - panza-ntinsa-n catarg – sangerand mi-l voi smulge sa va fie stindard.
3.
De ce, leganati pe-un fundal de lumina voioasa cogeamite pumni? De unde-acest lucru? Perdele de groaza pe crestet mi-apasa un gand: balamucul.
Dar – ca in naufragiul unui cuirasat, cand oamenii-n spasmuri de moarte prin luminator se arunca buluc, prin singuru-i ochi, si-acela crapat, se strecoara Burliuk.
Cu pleoape de sange lacrimand a ramas, proptit pe calcaie se tine; si, ciudat de duios pentr-un om gras, zise: - “Bine!”
E bine cand galbena-ti bluza e vesela, rade si-acopera inima spre-a nu fi trecuta-n revista! E bine, cand stii ca te-asteapta un gade, sa strigi: - “Beti cacaua Van Houten!”
Secunda bengala, sonora si pura, cu nimic n-as schimba-o, nu-i nimic mai de soi... Dar a lui Severianin buhaita figura ca un paharel de lichior – cu picior – se-alungeste din fumul tigarii de foi.
Poet sa te chemi, de ce-ai cutezat, dumneata, pitpalac al muzei moderne? Astazi, cand noi avem de boxat atatea teste!
Framantat doar de un gand esti mata: de “gratia jocului”... Zau!? Te uita la mine cum ma distrez, eu – proxenetul de mahala, trisor sau mai rau!
Dintre voi, coflecitii de dragoste-n sec, plangaretii, prin secoli, la nesfarsit, eu plec – punandu-mi soarele ca pe-un monoclu la ochiul zgait.
In gateli fabuloase voi strabate pamantul, sa plac si sa ard, alt nimic, evident, dupa mine purtandu-l pe Napoleon, ca pe-un mops, in lantic.
Pamantul, in fata-mi, se va oferi ca o femeie-nsetata, culcata cu carnurile in agitatie; si toate lucrurile-nsufletite, deodata, din buzele lor vor tatai cu-admiratie.
Dar iata vantoase si nori pe cer ridicara-o furtuna barbara, de parca muncitori albi se-mprastie-n zori si cerului greva-i declara.
Salbatece tunete prin nori vin de-a dura din nari uriase rasufland pana pier, iar bolta se stramba, parca-i figura lui Bismarck, cancelarul de fier.
In poalele norilor incurcat, cineva intinse mainile spre cafenea, cu feminitate, cu zambetul bun – calda, gingasa femeia parea si totodata afet de tun.
Veti zice ca soarele vine cumva dragastos, de obraji cafeneaua s-o muste? Ba vine din nou Galliffet care vrea pe razvratiti sa-i impuste!
Hei, someri, moartea vrea sa v-agate! luati bomba, cutite sau piatra, iar daca vreunul e fara de brate cu fruntea lovind sa se bata!
Veniti, flamanzeilor, naduseli umilite, inacriti de-atatia purici si saracie! Veniti, ca zilele-n sange vopsite sarbatori sa ne fie!
Sa-si aminteasca lumea de rana ce i-or cresta-o cutite, topoare, lumea, grasana, din care Rotschild si-a facut tiitoare!
Pentru ca steaguri sa se zbata mai tare, la sarbatorile noastre curate ridicati, cat sunt stalpii de felinare, trupurile insangerate!
I-am rugat, i-am taiat, le-am spus vorbe de-ocara, am pandit cate unul sa-i var coltii in coaste. Pe cer – Marseilleza de para – tresare, se stinge-a amurgului oaste.
Te dezlantuie, tu, nebunie, nimic rau nu va fi! Vina si noaptea sa ne-mbuce oleaca, sa ne-nghita apoi acatarii... Vedeti ca nu-i cerul, e Iuda aici, cu pumnu-i de stele, arginti ai tradarii!
Noaptea a venit. Ca Mamai, la chef, instalandu-si sezutul peste oras. Ne vinde-ntunericul ei urias, ca denuntatorul Azef.
Zgribulit, prin carciumi m-afund, stropesc cu vin sufletul si fata de masa; dintr-un colt ma fixează cu ochiu-i rotund Maica-Domnului, privire adanc-dureroasa.
Sablon mazgalit, la ce-ai da lumina babei din carciuma cand s-a-mbatat? Golgoteanul in fata scuipat va fi pururi de vina Barabbas e cel preferat!
Poate ca eu, omul de jos, nu-s ceva nou, la un loc cu cei rai. Dar poate sunt cel mai frumos dintre toti fiii tai.
Pe mucezitii in bucurii, o moarte repede fa sa-i destrame, sa creasca cei ce sunt azi copii, s-ajunga tati, mame,
iar nou-nascutii ca magii sa aiba ani lungi, sa vrea sa cunoasca pamanturi si stele; ei, cei de-atunci, boteza-vor pe prunci cu titlurile poeziilor mele.
Eu, ce masinile Angliei cant, poate – aici pe pamant – in Evanghelia cea mai de rand, al treisprezecelea-apostol eu sunt.
Cand glasul imi bubuie obscen si ateu – poate ca tocmai odrasla ta in ore de zi si de noapte, mereu, Iisus poate-adulmeca in sufletul meu parfumul florilor de nu-ma-uita.
4.
Maria! Maria! Maria! Da-mi drumu-nauntru, Maria! Doar nu pot ramane pe străzi! Nu vrei? Ce astepti? – Vrei gropi in obraji sa se-adune, sa vin consumat si sfarsit cand, neputincios, fonfait, iti voi spune ca sunt “uimitor de cinstit”?
Maria, iubita, spinarea mi-arata de pe-acum garbovita.
Cu patru etaje de gusi, cu ochii dusi, spalaciti, bulbucati – asa am s-arat la ani patruzeci, de frecus, de dureri, si oamenii-or rade ca ochii-mi mai vad, ca dintii-mi mai cata ca pe-o chifla uscata, mangaierea de ieri.
Jeluindu-si trotuarele, cu baltoace marunte ploaia linge al strazii cadavru pavat, iar cu genele - da! – cu genele lor de turturi carunte, in lacrimi, burlanele - da! – ochii-n jos si-au lasat.
Lucesc de grasime, intinsi pe-ndelete, pe perna trasurii cochete, atleti dolofani plesnind pe de-a-ntregul; le curge, rau tulbure, osanza ca jegul – amestec de jimble, mixturi de cotlete.
Maria! La ei in ureche vreo soapta-ai lasat?... Cerseste o pasare cu cantecul ei, cu glasu-i sonor si flamand – iar eu sunt un om, om de rand, de ftizica noapte expectorat. Pe-un astfel de om, Maria, il vrei? Da-mi drumu-nauntru, Maria! Cu degete-n friguri voi strange de gat soneria!
Maria! Pe strazi vad islazuri barbare. Imbulzeala ma strange de gat, vanatai mi-a facut. Deschide! Ma doare! Uite, in ochi, palariile doamnelor mi-au infipt ace neinduratoare.
A deschis... O, copila! Ca-mi mai zac pe grumaz femeile toate, cu pantece umede, tu te sperii, te miri? Spun pe fata ca-n viata am dus in spinare mari iubiri nentinate – mici, murdare iubiri.
Nu-ti fie teama, eu singur iti spun – chipuri mii dragalase langa mine se baga - indragostitele de Maiakovski!... – dar astea-s o dinastie intreaga tronand pe inima unui nebun.
Vino, Maria! Lasa-te prada fiorului rar, da-mi gura si farmecu-i care-o rasfata: niciodata sa traiesc n-apucai pana-n mai, cam ajuns, cum trait-am in viata, al o sutalea-aprilie doar.
Maria! Sa stea Severianin s-acopere filele trisand la sonete extaz, dar eu sunt din carne, din oase si vlaga – eu trupul ti-l cer cum crestinii se roaga: “painea cea de toate zilele da-ne-o noua azi”.
Maria! Numele tau pronuntandu-l, ma tem ca poetul temator c-ar uita un cuvant care-n chin s-a nascut nopti de-a randul. Voi pazi, voi iubi trupul tau, asa cum soldatul - schilod, inutil, de pripas – isi pazeste piciorul ramas.
Vrei Maria? Nu vrei! A-ha! deci, iar nenteles, inima mea mi-o voi tari-o trist, paduret, ca un dulau lacrimogen care-si taraste laba-n cotet calcata de tren.
Sangele inimii-ntipareste in drum pe tunicile albe-ale colbului, vesele flori. Ca o Irodiada acum in jurul capului Botezatorului, soarele-n jurul pamantului va dansa de o mie de ori.
Cand, cu anii poveri, pentru mine va fi dansul mai greu, de sange-or sa fie potecile pline catre casa tatalui meu. Voi iesi-nnoroiat (din cate santuri am innoptat) si-alaturi de dansul asezandu-ma eu, cu-o plecaciune la ureche voi spune: „Asculta-ma, domnule dumnezeu!
Muindu-ti intruna privirea blajina in norii matale de gelatina, plictiseli nu te-ncearca defel? Ţi-as instala in pomul cunoasterii o bolta senina drept carusel!
Mai omniprezent sa fii tu, ti-as pune-n dulapuri vinuri alese ca si sfantul Petru-ar dansa ki-ka-pu pe mese.
Eve iarasi sa ai ti-as aduce in rai, chiar noaptea asta ti-as aduce – fireste daca voia ta porunceste – fetele de pe bulevarde si chei... Vrei?
Nu vrei, pletosule? Dai din cap ca-i de rau? Te-ncrunti din sprancene de zor? Asta cu aripi, din spatele tau, crezi tu ca stie ce-i aia amor? Am fost si eu inger, cu-aripi poleite, o zaharica de cofetarie; azi nu mai arunc la iepe-n copite vasul de Sevres, tortura mea vie.
Le-ai dat maini tuturor, esti divin, cap le-ai dat la mamuti si la sluti, dar de ce nu facusi ca far-atata chin sa saruti, sa saruti, sa saruti!?”
L-am crezut ditai atotputernic pe-un semidoct mic si stramb. Eu, uite, in locul oricarui sfetnic custura mi-o scot din caramb.
Strengari zburatori! Ghemuiti-va-n rai! Nici puful din voi sa ramaie! Sac de puf si tamaie, te tai Pana-n Alaska sa mirosi a tamaie!
Lasati-ma! Mint sau am poate dreptate, calm sa mai fiu nu mi-e usor. Iata – stelele decapitate, iata cerul, un abator. Cerule! Scoate palaria ta veche! Vin eu! ... Nu se aude nimic. Nici o silaba. Iar universul doarme pe-o laba cu capusele stelelor in imensa-i ureche.
1914-1915
(traducere: Cicerone Theodorescu)
(Norul cu pantaloni - Vladimir Maiakovski)
_______________________________________ Sunt asemenea nisipului clepsidrei, care poate fi timp numai in cadere! ... VIZITEAZA SI ASCULTA WHITEHEAVEN RADIO
ultima femeie pe care-am iubit-o purta ciorapi zdrentuiti cand a plecat si-a luat cainele eu am pastrat arborele de cafea cu frunze colorate in verde acum nu mai simt mare lucru poate doar arsita ca o maceta cum imi linge cu scarba mucoasele
intr-un colt pantoful rosu al tipei cu nume atat de greu de pronuntat scuipa inca sampanie de contrabanda jetul de apa rece ma impunge ca un stilet incizie perfecta a realitatii traiesc nimic nu s-a schimbat la dracu visele sunt doar vise nu exista nisipul nici plaja paradisul e doar o alta minciuna o parte din tine geme in somn langa o sticla de uzo pe jumatate bauta iata o lume in care imi voi pune piciorul
ce nesuferite sunt uneori femeile zambind fara noima intre cutele cearsafului duhnesc a fericire la superoferta acelasi Dumnezeu dar parca mai trist o alta zi in care ma vor suna prietenii sa o luam de la capat indragostiti de noi insine mai mult decat ieri
nu mai aud pe nimeni vomand ma intreb cum de au adormit cu totii sunt un animal ce asculta blues am o femeie care ma doreste si atat nu-mi stie numele dar va dansa pentru mine o noapte intreaga apoi ne-o vom trage pe-un pat suspendat amintindu-ne de vremurile bune ca de-o fericita coincidenta
(Cafea neagra cu migdale-Vladimir Negru)
_______________________________________ Sunt asemenea nisipului clepsidrei, care poate fi timp numai in cadere! ... VIZITEAZA SI ASCULTA WHITEHEAVEN RADIO
Mina ta nu-i fara de temei fierbinte, sau rece, grea ca plumbul, sau usoara ; eu vorba i-o-nteleg, si ea nu minte, cum are obiceiul stapinul, bunaoara.
E ca o frunza mare, pala, ce s-a scuturat pe fruntea mea, sa steie racoroasa, si, cind pe umeri citeodata mi se lasa, eu stiu de esti sau nu esti suparat.
In parul meu ce albe-s degetele miinii tale, si-asa de visatoare, ca de femeie-mi par, dar ard si dor de brate pina la umar goale, de-mi zic ca au in virfuri si-n podul palmei jar.
Stiu orice linie sau vinisoara albastrie a miinii tale, orisicit de nensemnata, dupa cum si dinsa pe de rost ma stie si sa ma uite n-ar mai putea vrodata.
(Mana ta-Magda Isanos)
_______________________________________ Sunt asemenea nisipului clepsidrei, care poate fi timp numai in cadere! ... VIZITEAZA SI ASCULTA WHITEHEAVEN RADIO
construim albastrul apelor din fotografii ale unor vremuri in care aflasem deja ce inseamna pereche
vom fi sadit ceruri noi odata cu om, cu rod, cu mov
coliba de la apus incalece-mi lumina
mi te-am visat la fel de bland cum tremurai o cana si un gand
habar n-ai tu cat de bine ne-am facut cladind albastru apelor fotografii nepereche ceruri cu rod si cu mov si cu doi
_______________________________________ Sunt asemenea nisipului clepsidrei, care poate fi timp numai in cadere! ... VIZITEAZA SI ASCULTA WHITEHEAVEN RADIO
Am sa ma retrag din tine cu toate licaririle, fara sa imi arunc pe umeri intunericul. Nu vor urma caderi de stele nici urme de pasi, doar cand si cand tristeti ciulite in racoarea inserarilor.
Vei trece prin hatisuri in care se harjonesc rostiri – lup, adulmecand taceri ascunse in resemnarile tale. Nu vei gasi nicio urma din mine prin lanul verde al jocului de-a vanatoarea.
_______________________________________ Sunt asemenea nisipului clepsidrei, care poate fi timp numai in cadere! ... VIZITEAZA SI ASCULTA WHITEHEAVEN RADIO
Stă sufletul fără iubire, ca o fântână părăsită, C-un pic de apă-n fund, sălcie, sub năruirea de pereţi … Stă-n marginea de drum fântâna netrebnică şi oropsită, Cşci nimeni n-o mai cercetează; găleata-i spânzură dogita Şi-n ghizdurile putrezite cresc brusturi şi-nfloresc bureţi.
Stă sufletul fără iubire, pustiu, ca mărul fără roade, Paraganit într-o livadă şi plin de lacome omizi, Ce-l năpădesc în primăvară şi toată frunza încet o roade Şi toată floarea, otrăvită, se scutură curând şi cade, Lăsându-i crengile uscate ca nişte sterpe palamizi.
Stă sufletul fără iubire cum stă o vatră ruinată, Ca un cuptor surpat de vremuri, fără de vad şi fără foc, La care nimeni nu duce aluatul proaspăt în covată Să-l rumenească pe-ndelete dogoarea jarului, uscată, Şi să-l prefacă-n dulce azimi, mirositoare, ce se coc.
…Tii minte basmul vechi? Pe-atuncea cine putea sa-l inteleaga? Avea unchiasul biet o fata, dar baba rea o izgoni… Si luindu-si lumea-n cap, copila pleca, plangand ca o pribeaga, Dar la raspantia de drumuri ea n-a mai stat ca sa-si aleaga, Ci drept, cu inima barbata, spre Sfanta Vineri o porni.
Dar abatandu-se din cale, slei fantana parasita Si curati cu ravna marul de-atatia ani paraginit, Lipi cuptorul spart cu huma, aprinse foc, dospi o pita Asa, de dragul harniciei, din gand curat, fara ispita, Dar i s-a tras de-aici norocul, caci Sfanta visul i-a-mplinit.
…Sta sufletul cum sta in basme fantana, marul si cuptorul. Sta-n drumul catre Sfanta Vineri un suflet pururi patimas… Trec fete mandre, cu podoabe, dar una nu-i pricepe dorul, De buna voie sa s-abata, sa-i primeneasca iar izvorul, Sa-l curete si sa-l aprinda, ca-n basme fata de unchias!
Tu crezi c-a fost iubire-adevarata… Eu cred c-a fost o scurta nebunie… Dar ce anume-a fost, Ce-am vrut sa fie Noi nu vom sti-o poate niciodata…
A fost un vis trait pe-un tarm de mare. Un cantec trist, adus din alte tari De niste pasari albe – calatoare Pe-albastrul razvratit al altor mari Un cantec trist, adus de marinarii Sositi din Boston, Si New York, Un cantec trist, ce-l canta-ades pescarii Cand pleaca-n larg si nu se mai intorc. Si-a fost refrenul unor triolete Cu care-alt’data un poet din Nord, Pe marginile albului fiord, Cersea iubirea blondelor cochete…
A fost un vis, Un vers, O melodie, Ce n-am cantat-o, poate, niciodata… …………………. Tu crezi c-a fost iubire-adevarata?… Eu cred c-a fost o scurta nebunie!
(Ion Minulescu)
_______________________________________ Traieste-ti viata ca si cum fiecare fapta a ta ar deveni lege universala. – Immanuel Kant
Nu e de ajuns sa ii spun te iubesc daca nu pot primi toata aceasta dragoste in mine,
Nu e de ajuns sa vreau sa fiu iubit daca relatia mea nu este in acord cu darul iubirii primite.
Nu e de ajuns sa imi exprim dorintele, trebuie de asemenea sa accept sa nu le impun.
Nu e de ajuns ca ea sa-mi spuna dorintele ei, daca nu stiu sa le primesc sau sa le amplific. Nu e de ajuns sa o las sa creada ca vreau o relatie de cuplu cand eu imi doresc doar sa ne intalnim.
Nu e de ajuns sa raspund asteptarilor ei daca nu stiu sa le exprim pe ale mele.
Nu e de ajuns sa o las sa creada ca ma poate iubi, daca mie mi-e teama de iubire sau mi-e frica sa devin dependent.
Nu e de ajuns sa ma las iubit daca nu sunt sigur de propriile mele sentimente.
Nu e de ajuns sa fiu pasional daca nu disting nevoile ei de ale mele.
Nu e de ajuns sa ma arat cu ea daca nu o vad cand suntem impreuna.
Nu e de ajuns sa ii promit ziua de maine daca nu sunt capabil sa traiesc in prezent.
Nu e de ajuns sa ii spun: vreau sa traiesc cu tine daca nu sunt eliberat de angajamentele mai vechi.
Nu e de ajuns sa ii spun: poti conta pe mine daca eu sunt inca dependent.
Nu e de ajuns sa ii fiu fidel daca simt ca nu imi sunt fidel mie insumi.
Dar uneori e de ajuns sa-mi asum riscul de a spune toate acestea si mai multe pentru a incepe sa construim impreuna dincolo de intalnire, o relatie plina de viata.
_______________________________________ Traieste-ti viata ca si cum fiecare fapta a ta ar deveni lege universala. – Immanuel Kant
iagnostic_terapeutica)
