WHITEHEAVEN
Pentru zile ostenite, pentru nopti nedormite, pentru suflete stinghere, pentru femei, cum deopotriva pentru barbati! Un fel de cafenea in care sa ne citim pe noi intre noi, si ziarul! Singurul loc unde BUNUL SIMT si INTELIGENTA sunt ridicate la rang de ..lege!
Bineinteles c-am auzit cu totii de acel camp pe care creste pãr de fatã in loc de grau. Da, da… unduios si blond. Iese lumea noaptea si piaptãnã indelung pãrul, si dimineata copiii il impletesc in cozi. Ce dacã face moartea din trupul nostru trup de femeie. Trup roditor de grozavã femeie… Mare lucru! Asa schimbati om purta in dreptul inimii o vanataie chiar de inimã facutã, loviti de inimã pe dinãuntru. Poti sã strigi cat vrei: “Ah, fatã cu pãrul blond si vanãt!� Tot degeaba. Vor veni copiii sa i-l impleteascã si-ai tãi or pieptãna-o [ndelung. Poti sã strigi cat vrei: “Ah, poemule, vant si blond si unduios!� Tot degeaba. Vor auzi cu totii de flacãra aia ascutitã, de inima cu douã tãisuri pe care o porti la piept. Bineinteles.
_______________________________________ Sunt asemenea nisipului clepsidrei, care poate fi timp numai in cadere! ... VIZITEAZA SI ASCULTA WHITEHEAVEN RADIO
femeia este singurul lucru care conteaza si afirm asta stiind ca destui vor stramba din nas... pielea ei stie toate limbile fericirii universale, lipit de ea, ca de tarana, inteleg constelatiile, raiul si iadul, bucuria si nefericirea; mersul pe jos prin mine insumi imi face din ce in ce mai bine pentru a nu mai vorbi de arhitectura sinelui sau care face sa paleasca marile catedrale ale lumii- San Piedro, Domul din Milano...
femeia este singurul lucru care conteaza cu trupul ei in brate poti traversa un ocean chiar daca nu stii sa inoti decat in apele ochilor ei
fara femeie limuzina noastra este o caruta hodorogita contul la banca scade chiar daca este in crestere prietenii sunt plini de pojarul tradarii, in vinul scump misca mormolocii
o ai iti canta privighetoarea in cosul pieptului te imbraci in haine de puscarie fericit cum ai pleca la nunta, faci monetarul stelelor pe cer ca un nabab universal chiar daca-ti fluiera vantul prin gaicile sociale: te calca trenul si o soapta daca ti-a ramas intreaga parcurgi literele numelui ei gata sa urzesti planuri de viitor cand de aproape te pandeste o morga de lux
femeia, domnilor, este singurul lucru care nu poate fi inlocui decat de sinele sau pielea ei stie toate graiurile fericiri universale, cecul iluziilor este valuta ei prin care noi invingem crizele mondiale iata de ce cred ca stiinta ei de-a ne face fericiti sau nefericiti ii da dreptul la titlul de doctor honoris cauza al complicatei noastre algebre sufletesti
femeia domnilor- pentru a nu va plictisi- femeia cu pielea ei care ne invata alfabetul orbilor, cu mereu intoarsele cesti ale sanilor in care noi nu ghicim niciodata, nimic, femeia cu toata argintaria surasului sau cu goliciunea ei care umple universul este singurul lucru care conteaza domnilor
(Lucian Avramescu _ Singurul Lucru )
Poezia zilei – poza de dr.white, in CARTZI, TEATRU, FILME, MUZICA, REVISTE... · 30.6KB
_______________________________________ Sunt asemenea nisipului clepsidrei, care poate fi timp numai in cadere! ... VIZITEAZA SI ASCULTA WHITEHEAVEN RADIO
Astăzi nu mai cântăm, nu mai zâmbim. Stând la început de anotimp fermecat, astăzi ne despărţim cum s-au despărţit apele de uscat.
Totul e atât de firesc în tăcerea noastră. Fiecare ne spunem: - Aşa trebuie să fie ... Alături, umbra albastră pentru adevăruri gândite stă mărturie.
Nu peste mult tu vei fi azurul din mări, eu voi fi pământul cu toate păcatele. Păsări mari te vor căuta prin zări ducând în guşă mireasmă, bucatele.
Oamenii vor crede că suntem duşmani. ÃŽntre noi, lumea va sta nemişcată ca o pădure de sute de ani plină de fiare cu blană vărgată.
Nimeni nu va şti că suntem tot atât de aproape şi că, seara, sufletul meu, ca ţărmul care se modelează din ape, ia forma uitată a trupului tău ...
Astăzi nu ne sărutam, nu ne dorim. Stând la început de anotimp fermecat, astăzi ne despărţim cum s-au despărţit apele de uscat.
Nu peste mult tu vei fi cerul răsfrânt, eu voi fi soarele negru, pământul. Nu peste mult are să bată vânt. Nu peste mult are să bată vântul ...
Impreuna sintem foarte dialectici (Tu stii ca a fost cea mai frumoasa Zi din viata mea? Ce bine-ar fi să fie asa. "Ba da". Te rog fraza asta să n-o tai) De fapt, poezia de dragoste ar trebui să fie semnata Chiar de muze. Poetii să se inspire si ele să puna degetul. Tu să intinzi aripa peste versurile mele "N-am intins-o?" Asa, o pana. Vreau o filfiire deplina.
Simteai ca veneai până lângă mine Si deodata un gol de aer. Ce se intimpla? Mă gindeam la tine. Golurile de aer nu stiu ce-o fi cu ele, Asa e când zbori, zburam spre tine. "Oricum, eu receptam fluidul." Si eu mă ghidam tot dupa fluid. Noi nu lucram decât pe Baza de flux magnetic. Stii ca la ecuator cântarim Mai mult decât la poli?
In orice caz, când sintem impreuna Cintarim mai mult, Sintem doua ecuatoare incolacite Doua ecuatoare si - un pol - ca niste serpi. De ce numai unul? Pentru unitatea contrariilor. Plus cea mai ieftina energie... Nu stiu daca intelegi? Ce zici de titlul asta? Esti ca o sfera de sticla In care Dumnezeu a strecurat Si-un clopotel. Când se-nvirteste pamintul, suna clopotelul. Tu suni. Da, dar n-am sunetul frumos Decât în sfera de sticla Vibrez din toata fiinta Si tu-mi culegi vibratiile Si mi le restitui, sarutate.
Locuiesc într-o inimă Mă numesc suflet şi-mi place să privesc ÃŽn fiecare dimineaţă Lumea
Cresc Sunt suflet mare Acum vreau să iubesc ÃŽmi întind degetele dincolo de ferestre Aici toate camerele-s nelocuite Triste
Câteodată nu pot sta locului ÃŽncerc să zbor Dar mă lovesc de gratii Şi visurile dor Mă trezesc Locuiesc într-o celulă Aştept graţierea Lui Dumnezeu
ÃŽmi amintesc Locuiam împreună cu ea Sub cerul liber
Privesc pereţii Prind viaţă Amintirile Rupestre
Locuiesc în casa cu multe ferestre
(Ionut Caragea_Locuiesc intr_o casa nu multe ferestre)
_______________________________________ Sunt asemenea nisipului clepsidrei, care poate fi timp numai in cadere! ... VIZITEAZA SI ASCULTA WHITEHEAVEN RADIO
de dragoste ca un purece imperial (poem rescris pentru tine ÃŽl paşte verdele apoi pe verde un cal)
Ce de flori mai primeşti iubito de la şmecherul tău de bărbat (bărbatul acela înalt şi puţin doar puţin mai frumos decât sufletul său scorburos deocheat) Ce iubită eşti fată de la capitală de dincolo de apă - am să declar oficial capitala apelor mari- ce iubită eşti de provincialul acesta puţin mai ceva decât o vocală pe care-l primeşti tu dimineaţa pe chat la o cafea cubaneză şi pe care mai apoi spre seară când vii obosită de la serviciu- singură vii îl trimiţi la dracu cu atâta dragoste încât ţi-e teamă să nu le sari la gât muierilor care scriu poezii Când de pe celălalt continent invidioşi te salută arborii mei
ce fericită trebuie să fii(aşa facem iubito şi nu ne mai scriem numele la dedicaţii pe sub fusta poemelor) tu eşti doar atunci când trebuie să-mi fii
adică mereu un gutui cu stele una pentru fiecare anotimp şi tu să fii gutuiul cu o mie de stele Să se mire îngerul de serviciu al gutuilor de lume să se întrebe Domnul când a făcut el asta
alţi arbori cucuvelele iarba şi purecele imperial este tot decorul nostru de viaţă pe care îl paşte verdele apoi pe verde un cal
ce de flori mai primeşti iubito de la şmecherul tău de bărbat siliştean (bărbatul acela care uneori din prea multă dragoste duce la amanet singura lui amintire despre patrie- această verighetă prin frontierele căreia numai tu ai liberă trecere
Am zarit lumina pe pamant Si m-am nascut si eu Sa vad ce mai faceti Sanatosi? Voinici? Cum o mai duceti cu fericirea? Multumesc, nu-mi raspundeti. Nu am timp de raspunsuri, Abia daca am timp sa pun intrebari Dar imi place aici. E cald, e frumos, Si atata lumina incat Creste iarba. Iar fata aceea, iata, Se uita la mine cu sufletul... Nu, draga, nu te deranja sa ma iubesti. O cafea neagra voi servi, totusi Din mana ta. Imi place ca tu stii s-o faci Amara.
Adunate în clepsidră, gândurile se scurg încet, încet,... asemeni graunţilor de nisip..... Gânduri care se scurg....şi pot umple viata,... inima,... sufletul.... Şi dacă măsura trecerii timpului ar fi gândurile care se scurg? De fapt, ...doar când nu ţi se scurg gândurile.... trăieşti în afara timpului! ....
Poezia zilei – poza de dr.white, in CARTZI, TEATRU, FILME, MUZICA, REVISTE... · 20.5KB
_______________________________________ Sunt asemenea nisipului clepsidrei, care poate fi timp numai in cadere! ... VIZITEAZA SI ASCULTA WHITEHEAVEN RADIO
Minunat spus, doctore! Sa speram numai ca acele ganduri vor fi fiind toate frumoase... si da, sunt zile cand tare mi-as dori sa traiesc in afara timpului!
daca as exista intr-adevar pana si cancerului i-as da numele meu uite asa, sa pot avea macar o disperare in plus dincolo de vietile mele de unica folosinta mirosind a gloante si zeama acra intre mainile fara umbre ale unui pescarus pierdut intr-o bancnota ca o plaja in god we trust
eu - un fel de simt al splendorii inflamat
buna seara, dragul meu, sunt rochia de mireasa pe care ai vomat viagra din 10 farmacii am tot cerul prins in volane si panglici mi-ar trebui acum macar un film caligrafiat pe intradosul palmelor o hepburn cantand moon river si un copy / paste pentru fasiile de somn facute cadou intr-o dupa-amiaza la mare cand pana si bisericile isi plouau sfintii dezradacinati din gaturi de morminte cu tot cu picioare
imi doresc un pat ikea sa-mi muste spatele un vin rosu printre ruinele de la Rockefeller Center acolo apele miros a transpiratie rece femeile se imbraca in lemn si in reguli despre care nu se vorbeste niciodata
eu - furia lenta a celei mai puternice dintre frici
vreau lacomia rubiconda de a-ti jupui civilizatia dintre degete niste paraziti in sange cu supradoza de prostamol promisa curajul de a spune fuck no condom no way no rule hai sa dansam palpandu-ne inimile reci burdusite cu antidepresive in echilibru sa-mi fii Tyler Durden personal respirand jungla razboiului promis daca ai exista intr-adevar mi-ai spune noapte buna aprinzand tigari din paginile cartilor de poezie
din gura altora sa te aud cum alergi spre mine incet impletind neobisnuiti copii de tata in coroane de spini inventand a 11-a porunca din parantezele drepte ale propriei placente nascandu-ma pe jumatate
imi doresc sa fi existat o sarbatoare la care sa ma retezi din mine desavarsit
Lalelele sunt din cale afară de vii şi-aici e iarnă. Totul este atât de alb, de tăcut, şi-ngropat în zăpadă. Singură zacând în tăcere mă deprind cu liniştea ÃŽn timp ce lumina se odihneşte pe albii pereţi, pe pat şi pe mâini. Sunt nimeni; nu mai am de-a face cu nicio explozie. Numele şi veşmintele mele le-am cedat infirmierelor. Legenda mea le-am daruit-o celor care mă anesteziază, iar trupul, chirurgilor.
Ei mi-au proptit capul între cearceaf şi pernă Ca pe un ochi între două albe pleoape care refuză să se-nchidă Elev oropsit care trebuie să o ia de la început cu toate. Surorile se perindă întruna fără să mă tulbure, Trec lin ca pescăruşii, prin salon, cu bonetele lor albe Făcând aceleaşi lucruri cu mâinile una aidoma celeilalte Şi nu-i cu putinţă să ştii cine sunt.
Trupul meu e o pietricică pentru ele şi-au grijă de el ca apa De pietrişul peste care curge şi-l lustuieşte blând. ÃŽn siringile lor mi-aduc toropeala şi somnul. M-am rătăcit cu totul şi mi-e silă de ale mele... Trusa mea de toaletă, lăcuită, e-un flacon cu pilule, Bărbatul şi copilul îmi surâd dintr-o fotografie de familie; Zâmbetele lor îmi intră în carne ca nişte surâzătoare croşete.
Am lăsat lucrurile să plătească în voie, o corabie încărcată în vârstă de treizeci de ani. Atârnându-se cu încăpăţânare de numele şi-adresa mea. Mi-au măturat mintea de toate amintirile dragi. Cu cicatrici de piele, goală pe căruciorul cu perne verzi din plastic. Am văzut cum serviciul de ceai, sertarele cu rufe, cărţile mele Se topeau din privire, iar apa îmi trecea peste creştet. Iată-mă dar călugăriţă, nicicând nu am fost asa de pură.
Nici nu-mi dorisem flori, dorisem numai Să stau întinsă cu palmele către tavan, să uit de toate Ce liberate, doamne, n-aveţi habar ce libertate... E-atât de adâncă această pace încât te ameţeşte Şi nu-ţi cere nimic, o plăcuţă cu numele şi câteva mărunţişuri. Aceasta e, probabil, pacea pe care o poartă morţii cu ei în clipa din urmă; mi-i închipui Pecetluind-o cu buzele ca pe ultimul strop de-mpărtăşanie.
Lalelele, înainte de toate, sunt prea roşii şi dor. Le aud respiraţia chiar prin hârtia în care sunt înfăşurate, Le-aud cum respiră uşor prin albele scutece, ca pe un prunc hain. Roşul lor vorbeşte rănii mele şi pe-nţelesul ei. Sunt rafinate: par să plutească deşi mă doboară sub greutatea lor Apoi cu limbi tăioase îmi şfichiuie ochii iar culoarea mi-apasă grumazul Ca o salbă de greutăţi de plumb roşu. Nimeni nu mă pândea înainte, acum sunt pândită Lalelele se uită la mine, fereastra mă vede din spate, Fereastra prin care o dată pe zi lumina pătrunde încet şi-apoi încet dispare Când eu sunt o nimica toată, neroadă, decupată umbră ÃŽntre ochii soarelui şi ochii lalelelor, Şi nu mai am nici urmă de chip şi-aş fi vrut să apun. Lalelele vorace îmi manâncă tot oxigenul
ÃŽnainte de zori era o atmosferă calmă. Un simplu du-te-vino, învălmăşite respiraţii, fără zarvă. Lalelele-au adus o larmă asurzitoare. Acum aerul se poticneşte de ele şi se-nvolburează în jurul lor Cum se potcneşte şi se-nvolburează râul în jurul unei maşinării ruginite căzute la fund Ele îmi captează toată atenţia, odinioară fericită Să se zbenguie cum îi plăcea mai bine.
Pereţii înşişi par de-acum încinşi. Lalelele ar trebuie zăvorâte după gratii ca primejdioasele fiare; Cască spre mine nişte guri ca de uriaşe pisici africane. Şi-mi simt bătăile inimii: potir cu flori roşii Care se închide şi se deschide numai de dragul meu. Apa pe care o beau e caldă şi sălcie ca apa de mare, Şi vine dintr-un tărâm pe unde sănătatea n-a călcat niciodată.
Degeaba fugi, o Daphne cu păr moale, Din trist alai, scrutând un cerb prin spaţii. Povara mea o voi feri de Graţii Chiar de-ar veni să mă seducă, goale.
Doar pentru tine vor veghea bărbaţii Veniţi să-ţi stea înmărmuriţi la poale, Căci sunt Apollon şi-ţi voi da ocoale Până când Marte va pieri-n rotaţii.
Te urmăresc prin jarişte, fierbinte, Când înserarea va ascunde-o zi. Roiesc în preajmă zodii, să te-alinte.
ÃŽn ochii calzi de-a pururi te-oi privi, Să văd cum zeul fluviului, părinte, Te va preface-n laur, pe vecii.
(Adrian Munteanu _Degeaba fugi, o Daphne cu par moale)
_______________________________________ Sunt asemenea nisipului clepsidrei, care poate fi timp numai in cadere! ... VIZITEAZA SI ASCULTA WHITEHEAVEN RADIO
Aud un cậnt cam liniştit şi nu ştiu ce se-ntậmplă , Picioarele îmi amorţesc şi-o frică-n mine intră . Dar văd lumini viu colorate şi inima nu-mi bate, Mậinile îmi amorţesc şi nu am cum răzbate . Mă simt cam ud şi-mi este frig Şi totu-n mine-ngheaţă Şi parcă simt cum mă îndrept spre o nouă viaţă . Dar dintr-o dată-mi amintesc de un mare vapor Şi-n cậteva secunde gậndesc că mor. Dar dupa aceea mă trezesc într-o încăpere de spital Şi ştiu că va fi bine, Dar cậnd gậndesc la ce a fost ÃŽmi îngheaţă sậngele în vine… (creatie proprie)
Poezia zilei – poza de Raul Rocks, in CARTZI, TEATRU, FILME, MUZICA, REVISTE... · 20.7KB
De’atâţia ani îţi memorez liniile feţei, în care zilele Işi întipăresc fugarele arderi; de’atâţia ani ţin minte Ireparabila lor scânteiere, zăbrelele uşoare Ale mişcărilor tale, dincolo de perdelele transparente ale după’amiezelor. Nu te mai recunosc în afara memoriei Care mi te dăruie mie şi tot mai greu îmblânzesc Curentul timpului care trece prin tine, prin blândul metal Al sângelui tău; dacă tu te preschimbi, eu însumi sunt altfel, Şi’odată cu noi lumea aceasta alcătuită împrejurul unei clipe Ca fructul împrejurul sâmburelui, plăsmuit din carnea ireală Care are gustul fulgerului, gustul tărânii, gustul anilor, Gustul tuturor celor topite în flacăra pielii tale. De’atâţia ani ştiu că vom pieri împreună; Tu arsă de steaua amintirii mele, în afară de care Exişti tot mai putin, eu împrăştiat în tine, divin, In toate după’amiezile, în toate odăile, în toate zilele, In tot ce cuprinde încet, ca nisipul Albia râului; şi clipa aceea ne aparţine, Durează mai mult decât moartea altora.
Alteori imi vine sa imi strig singuratatea pe strazi cand esti departe,
Uneori oscilez ...
... intre bucurie si tristete
... intre alb si negru
... intre tine si mine
_______________________________________ Sunt asemenea nisipului clepsidrei, care poate fi timp numai in cadere! ... VIZITEAZA SI ASCULTA WHITEHEAVEN RADIO
Pe vremea când ziua de naştere mi-o sărbătoream Eram fericit şi nimeni încă nu murise atunci ÃŽn casa de-atunci chiar şi ziua de naştere-a mea se înscria-n tradiţie Şi bucuria, a mea şi a lor era sigură ca o religie.
Pe vremea când ziua de naştere mi-o sărbătoream Aveam în mine atâta sănătate încât să nu ştiu chiar nimic, ÃŽncât să fiu inteligent pentru cei din familie Să nu mă încerce nicio speranţă din cele pe care ai mei le nutreau pentru mine. Când a venit vremea să îmi fac speranţe, nu mai ştiam să îmi fac vreo speranţă. Când a fost să privesc la viaţă, pierdusem deja senesul vieţii.
Da, ce am fost, supoziţie doar pentru mine, Ce am fost prin inimă şi prin înrudire, Ce am fost în petreceri de oraş de provincie Ce am fost pentru că m-au iubit şi eram un copil, Ce am fost, Doamne, Doamne, ce azi ştiu c-am fost... Ce departe! (Ba nu chiar...) Pe vremea când ziua de naştere mi-o sărbătoream! Ce sunt azi şi cum este omenirea în coridorul din fund Punând mucegai pe pereţi... Ce sunt azi (casa celor ce m-au iubit îmi tremură-n lacrimi) Ce sunt azi e c-au pus în vânzare clădirea, Că toţi au murit, Şi că eu mie însumi îmi subzist ca un chibrit folosit.
Pe vremea când ziua de naştere mi-o sărbătoream, Cât de mult o iubesc, ca pe un om, vremea asta! Dor fizic al sfletului de-a fi încă o dată acolo, ÃŽntr-o călătorie metafizică şi trupească, ÃŽntr-o dualitate de eu către mine... Mestecând trecut ca pe-o pâine a săracului, fără răgaz pentru unt în măsele!
Văd totul din nou cu o claritate care mă orbeşte pentru tot ce-i aici, Masa pusă cu locuri mai multe, mai multe desene pe vase, mai multe pahare, Bufetul umplut cu mai multe dulceţuri şi fructe şi restul în umbră pe rafturi, Mătuşile mele bătrâne şi toţi verişorii, şi totul din pricina mea, Pe vremea când ziua de naştere mi-o sărbătoream...
Opreşte-te inima mea! Nu gândi! Lasă gândul în cap! Dumnezeule! Doamne! O, Doamne! Astăzi nu-mi mai serbez nici un an. Durez. Adun zile. O să fiu bătrân când o să fiu. Şi atât. Ciudă că nu am adus trecutul furat în buzunar!... O, vremea când ziua de naştere mi-o sărbătoream!
Contează cum te mişti şi vorbeşti şi priveşti – contează cum ştii să gândeşti şi să distingi conteză cum iubeşti sau nu iubeşti sau poate nu contează. Ce te costă să ştii sau să nu ştii acest lucru ce te costă să iubeşti sau să nu iubeşti?- tocmai aceasta: toată viaţa. Ce este această viaţă?- tocmai cât priveşti şi înţelegi şi iubeşti. Trec orele şi zile şi anii şi sfârşitul vieţii se apropie şi tu o iroseşti sau te amăgeşti că nu are sfârşit: gândeşte-te însă că nu conteză. Gândeşte-te că are valoare numai pentru clipa în care înţelegi şi alături de tine altcineva înţelege şi poţi spune totul sau nu şi te poţi simţi nevinovat ba chiar egal atâtor şi atâtor altora care împreună cu tine tind să ajungă la scopul rânit şi obscur: o viaţă împlinită sau moartea la pândă. Nu ştii dacă e gata să te doboare sau dimpotrivă vrea să se lase aşteptată aşteptată pentru a reîncepe ceas de ceas zi de zi lună de lună să vadă trecând şi intrând în viaţa ta fapte oameni diferiţi sau egali pe care tu îi încoronezi pentru a te lăsa dominat pentru a te lăsa târât şi a te auzi chemat să trăieşti când tu dimpotrivă mori şi îţi împlineşti dorinţa de a te abandona lasând toate coroanele legitime sau nelegitime vizibile sau invizibile să se descurce pe contul lor fără putere nici responsabilitate mai degrabă în multă obscuritate şi tot atâta inutilă înţelepciune. Oh coroane încoronate!- care treceţi prin faţa orizontului depărtat sau apropiat al sufletului – încoronate fără a o şti conduceţi orice armă şi aprindeţi orice război pentru o pace iluzorie cu greu întrevăzută – invizibila coroană pe care numai cine o vrea ştie cât preţuieşte depusă pentru puţin timp în mâni care îndată vor reveni să încoroneze însuşi războiul sau să viseze pacea. Câte coroane! Trândăvesc pe capete frumos mirositoare pe frunţi încăpăţânate pe ochi de nepătruns pe guri războinice – câte nu au linişte! Viaţa însemnă şi capete distrate geniile neexprimate fără coroană păr frunţi ochi guri târâte în insondabilul fluviu al vârtejului uman- capete care în mâinile noastre se odihnesc modelate pentru orice iubire fără răspuns pentru orice geniu fără merit de a fi încoronat penru a trăi altă viaţă încă şi încă pe când nimic nu începe care să se stingă şi să aprindă în fiecare zi în fiecare noapte ci continuă în singurătate fără remediu. Răspune răspunde-mi iubito răspunde-mi tu geniu rezolvă fă în aşa fel ca eu să nu trebuiască să cer o salvare fără speranţă. Chem din nou toate coroanele pe care le îndepărtez şi toate formează una singură ce nu poate fi ajunsă şi totuşi stă deasupra noastră toate viaţa şi moartea şi chiar dincolo. Şi încă pământul nu este format numai abisul îl aşteptă cu toate formele plăsmuite înlăuntru într-o mare de lacrimi fie ca să filtreze lumina şi să aducă deasupra capului tău împotriva oricărei furtuni împotriva oricărei neînţelegeri coroana totală a curcubeului.
Singurateca ea mă asteapta să-i vin acasa, In lipsa mea ea se gindeste numai la mine, ea cea mai draga si cea mai aleasa dintre roabele sublime. Ei i se face rău de singuratate ea sta si spala tot timpul podeaua până o face de paisprezece carate si tocmai să calce pe dinsa licheaua. Ea spala zidul casei cu mâna ei si atirna pe dinsul tablouri ca să se bucure derbedeul, e-hei cazut de la usa-n ecouri. Ea isi asteapta barbatul betiv Ca să-i vina acasa si degetele albe si le misca lasciv pentru ceafa lui cea frumoasa. Pregatindu-i-le de dezbatat ea tine în boluri si zeama acra, parul lung si negru si-l intinde de la usa spre pat să nu greseasca barbatul niciodata drumul predestinat
Născut în cer, dar exilat de Tine pe-acest pămant de spaime şi înfrângeri, ce-ai vrea sa fac? Să-nfăşor în suspine caderea din grădina Ta cu îngeri? Să-mi pun subtilul suflet să-şi deplângă logodna cu materia nătângă? Să urlu? Să blestem?
Nu, Doamne. Clipa dă tuturor pret sălbatic: gura în sărutare poate fi aripa unui heruvin care-ntrecând măsura îndoaie un alt cer ce se deschide la mângâierea mâinii mele-avide.
Da, Doamne: jos, la marginea luminii, eu aflu-n zorii zilei, beat de rouă, văzutele: femeia, urşii, crinii, granitul fără vârstă, luna noua, şi tot ce-i frumuseţe întrupată crescand şi apunând cu mine-odata.
Dacă, trezit din timpul fără capăt, voi fi chemat în rai, strigat pe nume, îngaduie, Stăpâne, să-mi recapăt acelaşi trup ce l-am avut în lume: ca să domnească-n veci la vămi natale lucrarea cea dintâi a mâinii Tale.
când ai nevoie de dragoste nu ţi se dă dragoste. când trebuie să iubeşti nu eşti iubit. când eşti singur nu poţi să scapi de singurătate. când eşti nefericit nu are sens să o spui.
când vrei să strângi în braţe nu ai pe cine. când vrei să dai un telefon sunt toţi plecaţi. când eşti la pământ cine se interesează de tine? cui îi pasă? cui o să-i pese vreodată?
fii tu lângă mine, gândeşte-te la mine. poartă-te tandru cu mine, nu mă chinui, nu mă face gelos, nu mă părăsi, căci n-aş mai suporta încă o ruptură. fii lângă mine, ţine cu mine.
înţelege-mă, iubeşte-mă, nu-mi trebuie partuze, nici conversaţie, fii iubita mea permanentă. hai să uităm regula jocului, să nu mai ştim că sexul e o junglă. să ne ataşăm, să ajungem la echilibru.
dar nu sper nimic. nu primeşte dragoste când ai nevoie de dragoste. când trebuie să iubeşti nu eşti iubit. când eşti la pamânt nici o femeie nu te cunoaşte.
(Mircea Cartarescu_Când ai nevoie de dragoste )
_______________________________________ Sunt asemenea nisipului clepsidrei, care poate fi timp numai in cadere! ... VIZITEAZA SI ASCULTA WHITEHEAVEN RADIO
Astăzi nu mai cântăm, nu mai zâmbim. Stând la început de anotimp fermecat, astăzi ne despărţim cum s-au despărţit apele de uscat.
Totul e atât de firesc în tăcerea noastră. Fiecare ne spunem: - Aşa trebuie să fie ... Alături, umbra albastră pentru adevăruri gândite stă mărturie.
Nu peste mult tu vei fi azurul din mări, eu voi fi pământul cu toate păcatele. Păsări mari te vor căuta prin zări ducând în guşă mireasmă, bucatele.
Oamenii vor crede că suntem duşmani. ÃŽntre noi, lumea va sta nemişcată ca o pădure de sute de ani plină de fiare cu blană vărgată.
Nimeni nu va şti că suntem tot atât de aproape şi că, seara, sufletul meu, ca ţărmul care se modelează din ape, ia forma uitată a trupului tău ...
Astăzi nu ne sărutam, nu ne dorim. Stând la început de anotimp fermecat, astăzi ne despărţim cum s-au despărţit apele de uscat.
Nu peste mult tu vei fi cerul răsfrânt, eu voi fi soarele negru, pământul. Nu peste mult are să bată vânt. Nu peste mult are să bată vântul ...
(Stefan Augustin Doinas)
Pling deja..... dar e si miine o zi.
_______________________________________ Sometimes is necessary to listen the silence...It may tell more...
.. dar e si miine o zi.