 dr.whiteRadio Whiteheaven Original
Postari: 4274
|
|
Despre fericire şi percepţia fericirii
„În timp ce înţeleptul este fericit şi în iad, prostul suferă şi în rai.”
Într‑un mic orăşel trăia o femeie cu cei doi feciori ai ei. Unul dintre feciori era negustor de umbrele iar celălalt îşi cîştiga existenţa vînzînd sandale. Această femeie era mai mereu tristă. Văzînd‑o mereu în această stare de tristeţe, un om a întrebat‑o: „Ce te supără femeie? Ce necaz îţi chinuie sufletul?” Femeia îi răspunse: „Vezi dumneata, acum plouă. Unul din feciorii mei trăieşte din vînzarea de sandale. Din cauza vremii afacerea lui are de suferit. Cum să nu fiu necăjită?” Peste cîteva zile soarele îşi făcu simţită prezenţa în micul orăşel dar mai puţin şi în inima femeii căci ea tot tristă şi abătută era. Nedumerit acum, omul o întrebă din nou: „Acum e soare, nu asta aşteptai? Feciorul tău are acum o afacere prosperă vînzînd sandale, de ce eşti în continuare supărată?” Femeia îi răspunse: „Ooo, vezi dumneata, celălalt fecior al meu vinde umbrele. Cine cumpără umbrele pe vremea asta însorită? Înţelegi acum de ce sînt tristă?” „Sunt şi mai nedumerit acum, răspunse omul. Din cîte mi‑ai vorbit despre feciorii tăi, eu înţeleg că tu ar trebui să fii mereu o mamă fericită. Cînd plouă, feciorul tău care vinde umbrele prosperă iar cînd e soare celălat fecior al tău vinde sandale.”
Ceea ce ne învaţă această povestioară este că „schimbarea de percepţie”, aşa cum o numesc psihologii, nu schimbă viaţa ci modul în care o vedem.
În aceste vremuri dificile este necesar mai mult ca oricînd să ne schimbăm percepţia asupra vieţii. Ne simţim neputincioşi cel mai adesea în faţa deciziilor guvernului, a şefului de la servici, preşedintelui asociaţiei de locatari, preţului pîinii, …, dar avem libertatea de a privi toate acestea cu alţi ochi. Ni se pot pune taxe, impozite, putem fi minţiţi, furaţi, judecaţi, dar libertatea de a fi fericiţi nu ne‑o poate lua nimeni. Şi chiar nu e dificil. E la îndemîna oricui, aici şi acum. Totul ţine de „schimbarea de percepţie”.
Cu toate problemele vieţii noastre afirm că avem motive mai întemeiate şi mai numeroase să fim fericiţi. Dacă nu credeţi, luaţi o foaie de hîrtie, trasaţi o linie verticală la jumătatea acesteia, şi scrieţi în partea stîngă a foii necazurile pe care le aveţi iar în partea dreaptă motivele de bucurie. Important este să realizăm motivele de bucurie pentru că mulţi dintre noi nu mai sîntem conştienţi de acestea. Am un prieten drag, care în urmă cu trei ani, la vîrsta de 21 de ani, a avut un accident în urma căruia nu mai poate să meargă, deocamdată. Odată mi‑a spus: „dacă aş reuşi să merg din nou, acesta ar fi un motiv suficient pentru mine pentru a fi fericit toată viaţa. Iar cînd puteam să merg nici măcar nu am fost conştient de acest dar.” Avem aşadar motive să fim fericiţi, important este să le conştientizăm şi să le apreciem: pentru că trăim, pentru că respirăm, pentru că putem îmbrăţişa, pentru că avem pe cine să îmbrăţişăm, pentru că putem mirosi zăpada şi privi cerul, pentru că avem părinţi, pentru că inima noastră bate, pentru că vecinul şi‑a luat maşină nouă, pentru că soarele răsare în fiecare dimineaţă (şi ce ne‑am face dacă nu ar fi aşa…), pentru că adierea vîntului ne mîngîie obrajii, pentru că un prieten are încredere în noi şi ne‑a cerut ajutorul într‑o problemă, pentru că bunica ne‑a făcut dulceaţă de gutui, şi mai ales, pentru că Dumnezeu ne iubeşte, chiar dacă sîntem sau nu conştienţi de aceasta.
Cînd un necaz vine la noi (sau mai adevărat spus: cînd noi atragem un necaz ca lecţie de viaţă , este drept şi firesc un motiv de supărare. Dar dacă privim prin comparaţie motivele de supărare şi cele de bucurie, vom vedea că balanţa se înclină categoric în favoarea bucuriei. Fizica mecanică ne‑a învăţat că un obiect lovit din mai multe direcţii de către forţe cu intensităţi diferite, se va deplasa în cele din urmă în direcţia dată de rezultanta forţelor. Dacă acest principiu s‑ar aplica şi în vieţile oamenilor ar trebui să căutăm cu lumînarea un om trist. Oricît de mare ar fi o problemă cu care ne confruntăm la un moment dat, ea nu poate depăşi „greutatea” bucuriilor noastre.
Să vorbim puţin despre probleme, necazuri, pentru că acestea par a fi duşmanii fericirii. Problemele din viaţa noastră nu sînt altceva decît oportunităţi prin care noi ne dezvoltăm personalitatea. Un om care nu se confruntă în viaţă cu dificultăţi, care nu învaţă treptat să‑şi rezolve problemele, rămîne toata viaţa un imatur, un suflet fragil. Spre exemplu, să comparăm dificultăţile cu nişte scări. Este mai confortabil să mergem pe un teren plat, şi chiar putem avea impresia că înaintăm, dar timpul trece… şi dacă ne privim, observăm că sîntem la acelaşi nivel. Dar cînd întîlnim în viaţa noastră nişte trepte (dificultăţi), atunci trebuie făcut un efort pentru a urca treapta, dar după ce o urcăm, nivelul nostru este superior. Totodată ne creează oportunitatea de a urca următoarea treaptă pentru că fără să fi urcat prima treaptă ar fi foarte greu să o urcăm pe următoarea datorită diferenţei mari de nivel faţă de sol. Aşadar să nu ne speriem de probleme, să le primim cu seninătate şi curaj. „Mai bine un duşman puternic decît un prieten slab” spun cuvinte înţelepte. Pentru că un duşman puternic ne motivează şi ne ajută să ne perfecţionăm, să ne autodepăşim pe cînd un pieten slab ne „adoarme” iar viaţa este acţiune, joc, bucurie.
Să revenim acum la fericire. Dacă omul are 100 de motive să fie fericit şi un singur necaz vine la el (şi acela mic şi negru), el alege de cele mai multe ori să fie trist. Aceasta pentru că în prezent există o predispoziţie exagerată a oamenilor spre suferinţă, spre stări negative, aproape inexplicabilă. După al doilea război mondial oamenii erau mai fericiţi decît sînt oamenii din societatea actuală. Am uitat se pare să ne bucurăm. Haideţi să ne reamintim. Acordaţi‑vă 10 minute de fericire. Acum. Şi faceţi‑vă apoi un obicei şi acordaţi‑vă în fiecare zi 10 minute de fericire fără un motiv anume şi apoi în fiecare oră să experimentăm 10 minute de fericire. Ţine doar de opţiunea şi voinţa noastră. Dacă nu reuşim putem evoca momente de fericire din viaţa noastră. Dacă şi aici întîmpinăm greutăţi, am o soluţie simplă dar sigură: schiţaţi un zîmbet şi menţineţi această mimică a feţei timp de 1 minut. Pe lîngă trezirea stării de bucurie în suflet acest exerciţiu mai are un efect secundar: ne face mai frumoşi…
„Celui ce are i se va mai da. Celui ce nu are i se va lua şi puţinul pe care‑l are” ne spune Evanghelia. Să ne creştem aşadar în suflete starea de fericire şi aceasta va atrage, prin legea rezonanţei, şi mai multă fericire în viaţa noastră. Şi de ce nu? La urma urmei Universul s‑a născut dintr‑un hohot de rîs…
(Alina Sutic)
_______________________________________
Sunt asemenea nisipului clepsidrei, care poate fi timp numai in cadere! ...
VIZITEAZA SI ASCULTA WHITEHEAVEN RADIO
|
|
=D
