WHITEHEAVEN
Pentru zile ostenite, pentru nopti nedormite, pentru suflete stinghere, pentru femei, cum deopotriva pentru barbati! Un fel de cafenea in care sa ne citim pe noi intre noi, si ziarul! Singurul loc unde BUNUL SIMT si INTELIGENTA sunt ridicate la rang de ..lege!
_______________________________________ Sunt asemenea nisipului clepsidrei, care poate fi timp numai in cadere! ... VIZITEAZA SI ASCULTA WHITEHEAVEN RADIO
Daca daruiesti fara a simti in tine pulsul bucuriei, mai bine nu mai darui. Daca daruiesti pentru a-ti compensa sentimentele de vinovatie si daca o faci pentru a rascumpara ceea ce ai pierdut prin iluzia ca ai pacatuit, mai bine nu mai darui. Si daca vei gati fara bucurie, fara sa traiesti sentimentul ca daruiesti prin acest gest, vei crea in planul constiintei tale si la nivelul structurii tale cerebrale un program de suferinta. De absenta a placerii. De absenta a bucuriei. Universul iti va returna cu ingaduinta-i colosala tot ce daruiesti la nivelul profund al trairii tale. Daca nu-ti face placere sa daruiesti, n-o face. Dar, luind contact cu lipsa ta de bucurie in ce priveste darurile, acceptind ca nu-ti face placere sa daruiesti, fii constient de creatia pe care ai inregistrat-o pina-n strafundurile celulelor tale. Fii constient ca poti inlocui acest program de absenta a placerii, cu placerea. Incepe prin a gasi un obiect care-ti place mult. Unul marunt. Si da-l cuiva de la care nu astepti nimic. Apoi, zimbeste-i unui om de la care nu astepti nimic. Spune-i un cuvint frumos, pe care-l recunosti in interiorul tau ca fiind… real. Orice gest marunt, care-ti va aduce bucurie in interior, va reprograma structura ta cerebrala, iar aceasta va genera schimbari in lant la nivelul intregului tau corp. Toate celulele se vor hrani cu bucurie, in loc de suferinta. De indata ce structura cerebrala se reprogrameaza, intreaga chimie a corpului o urmeaza neconditionat. Nu vei putea darui cu toata smerenia si candoarea, cu toata inocenta si bucuria din primul foc, de vreme ce ai fost obisnuit s-o faci din obligatie. S-o faci fara placere. De vreme ce mintea ta a bombanit o viata intreaga, corpul tau s-a obisnuit sa se hraneasca intens cu bombaneala. Creierul nu va accepta dintr-o data reprogramarea. Nu va fi fericit de indata ce decizi sa daruiesti cu bucurie. El va cere "friptura" de zi cu zi, chit ca aceasta a fost plina de amaraciune si de suferinta. El este dependent de gindurile pe care i le-ai dat sa le inghita ani de-a rindul. Daca l-ai hranit cu frica, el va cere frica in mod reflex. Poate ca a venit vremea sa alegi o hrana care inalta constiinta, elibereaza suferinta, te ajuta sa cunosti placerea, bucuria, compasiunea si iubirea neconditionata. Fii atent la tot ce nu-ti place si inceteaza sa faci! Inceteaza sa te scufunzi in iluzia poverii, in iluzia obligatiei, in iluzia victimizarii. Cauta sa gatesti cu bucurie si sa te plimbi cu bucurie. Fa politica la fel. Fii convins ca tu contribui cu ceva la viata aceasta si, daca te bucura contributia ta, mergi mai departe. Da ceea ce dai cu tot sufletul, iar daca nu-i asa, este mai bine sa nu mai dai. Tot ce simti, te hraneste pe toate nivelurile de existenta. Corpul tau maninca gindurile tale. Corpul nu maninca ceva solid. Esenta unei fripturi este ceea ce percepi ca fiind friptura. Daca ea iti place, dar crezi ca este nociva pentru corp, atunci degeaba iti place. Daca gatesti, dar nu simti bucurie,degeaba mai gatesti! Daca ajuti pe cineva, dar ii reprosezi ajutorul dat, degeaba mai ajuti. Caci tu esti cel ce se hraneste cu tot ce simti, ce gindesti si ce faci. Si tu devii posesorul autentic al darului tau. Hraneste-te cu bucurie si, cind n-o simti, aminteste-ti ca se intimpla doar pentru ca asa te-ai obisnuit. Nu esti de neschimbat. Nu esti insensibil sau rau. Esti doar obisnuit. Doar programat. Incetul cu incetul poti alege sa simti ce-ti face bine si sa faci ce-ti face bucurie. Si aceasta este o alegere care sustine viata
_______________________________________ Ca sa inveti sa traiesti, iti trebuie o viata intreaga. (Seneca)
"...Marile lumi ale sufletului omenesc -> Teama se asterne in interiorul tau ca un prag de netrecut, inalt pina la Cer si atit de insurubat in pamint incit... devine obisnuit in viata ta. Marimea spaimei tale se polarizeaza, insa, pina acolo unde n-o mai observi. Tot ce este prea mare si prea obisnuit devine mic in ochii tai si de aceea... dispare! ti-e teama si nu stii ca ti-e teama... Crezi ca nu ti-e teama. Dar ea, teama, scurma robust prin tine, zbirniie, tiriie, se invirte, te macina si te perturba, pitita sub forme de exprimare pe care nu le intelegi. Marile frici nu striga la tine. Marile frici clocotesc intr-un fel tacut sub gindirea ta negativa... Marile frici te zoresc sa simti ca "nu poti", "nu stii", "nu esti destul de bun", "nu intelegi" sau "nu faci fata" provocarilor vietii. Mastile fricii sint la carnaval chiar in interiorul tau si intotdeauna ele dau petreceri fastuoase, fara macar sa banuiesti ca ... ti-e frica. Dialogul fricilor tale interioare se petrece pe o scena in care tu esti actorul neputincios, actorul firav, slab si lipsit de insemnatate, or, chiar actorul care viseaza sa straluceasca, dar intotdeauna ceva il opreste de la aceasta! Si azi iti asculti teama pitita cu grija, cu solemnitate, or cu indrazneala sub gindurile de suspiciune, de indoiala, de tristete, de durere, de repros, ori de autorepros. Vocea care-ti spune ca realitatea experientei tale de viata este un dezastru chiar acum, or, ca nu esti in stare sa repari o situatie, vocea care-ti spune "pe tine nu te iubeste nimeni", or, aceea care-ti susura in urechi povestea marii tale singuratati ascunde "frica"... Fata vizibila a acestei frici nu-ti creeaza tahicardie, ci impesia persistenta ca tu gindesti negativ... Ca esti oarecum deprimat. Ca esti, poate, incapabil de seninatate, incapabil de iubire, de speranta. Frica aceasta difuza iti striga cu atita putere incit n-o mai auzi. Si o vezi altceva decit este. O vezi sub forma lipsei de speranta, a disperarii, a incapacitatii, a durerii... Dar ea, spaima, se hlizeste sub toate infatisarile si tu cauti, cauti un remediu, o vindecare, alergi in stinga si-n dreapta si - poate - abia acum iti dai seama! "Aha", zici..." Sub toate suspiciunile si indoielile, frica bintuie si ma atinge... Sub somnolenta mea, or sub insomnia mea, frica... este prezenta... Sub deprimarea mea, frica imi spune "tot ce cred ca nu pot face sau nu pot fi"... Acum, priveste frica ta in fata... Cind privesti in fata acel ceva ce te chinuie si cind stii ce este el, il poti vorbi si-ti poti aminti, mai ales ca tu l-ai creat... Si, cind vei intelege ca fricile dantuiesc nestingherite la balul mascat din mintea ta, din inima ta, din viata ta, vei sti imediat ca ele sint acolo sa te invete... Frica te invata sa faci un exercitiu maret de credinta. Frica te invata sa abandonezi indoiala, suspiciunea si gindirea ta negativa. Dincolo de marile tale frici straluceste divinul, infinit in iubire... Frica - prin toate expresiile ei - iti cere sa te abandonezi iubirii. Frica iti spune ca esti, inca, prea mult credincios "iluziei" de a avea putere in muschi, prea supus iluziei ca tu esti acela care face si desface nodurile vietii. Si, cind iti amintesti ca frica plinge cu lacrimile tale, doare cu durerile tale, se indoieste cu gindurile tale si se deprima in deprimarile tale, iti poti pune puterea omeneasca deoparte. Si atunci poti intelege ca, ceea ce se opune iubirii nu este ura, ci frica. Cele doua lumi fundamentale ale sufletului, aflate intotdeauna una linga cealalta, sint iubirea si frica de iubire.{
_______________________________________ Ca sa inveti sa traiesti, iti trebuie o viata intreaga. (Seneca)
"La 24 februarie 1996, în biserica din satul Nijneaia Baigora, regiunea Voronej, a plâns cu mir icoana "Maicii Domnului de Iveria". Mirul se prelingea atât de abundent încât a fost nevoie de a pune sub icoană un prosop.
Icoanele plângătoare constituie una din enigmele care nu pot fi explicate de ştiinţa oficială. Acum câteva luni a avut loc un caz unic: lichidul uleios de la o icoană care plângea a tămăduit vederea unui bărbat semiorb.
Alecsei Liubomirov, colaborator ştiinţific la Institutul de literatură rusă al Academiei de Ştiinţe din Rusia, autorul cărţii "Semne divine de la sfintele icoane. 1991-1996", de mai multă vreme se îndeletniceşte cu strângerea de date privind acest fenomen. El este convins, că popoarelor din Rusia li se arată un semn de sus ...
- Fenomenele miraculoase, semne predestinate omului din lumea nevăzută, sunt cunoscute din antichitate, ele fiind consemnate în cronici. Insă acestea au fost unice. Abia în sec. XX, în Rusia, devenim martori ai minunilor săvârşite în masă de la sfintele icoane.
Primul val coincide cu începutul anilor 20, când în guberniile Petrograd şi Pskov, în Ucraina, sudul Rusiei, Extremul Orient şi Primorie se semnalau zeci de cazuri de reînnoire a icoanelor. Chipul lor întunecat se însenina, devenind expresiv şi minunat. Aceasta se petrecea nu numai în biserici, dar şi în casele credincioşilor simpli.
ÃŽn prezent suntem martori ai celui de al doilea val de minuni, care impresionează şi mai mult, deoarece se întâmplă nu doar în regiuni aparte, ci în toata lumea. Icoanele izvorăsc mir de la Kaliningrad şi până la Sahalin, iar acest fapt istoric incontestabil de mare importanţă spirituală este o veste a Domnului pentru poporul nostru.
- De când, totuşi, au început toate acestea?
- Din 1991. Anume de atunci încep să parvină de pretutindenea informaţii despre minuni de la icoane. De pildă, nu cu mult înainte de înţelegerea de la Belovejsk, în altarul catedralei din Smolensk a plâns icoana "Maicii Domnului din Kazan". De altfel, materialul din care e făcută icoana nu contează, căci sloboade umezeală şi chivotul de sticlă al icoanei, şi riza metalică, şi hârtia ordinară, numai dacă aceasta e o fotografie sau o reproducere...
- Numiţi cele mai recente cazuri.
- De curând am vizitat mănăstirea "Nikolo-Odrinsk" din Oriol, unde în iarna trecută s-a reînnoit icoana Sfântului Nicolae. Am fost în Kaluga şi acolo, în două biserici, icoanele picurau mir. ÃŽn martie 1998 la Moscova, icoana din biserica "Preasfinţitului Nicolae din Bersenev" a prelins o şuviţă de mir. ÃŽn mănăstirea "Sf. Ioan" din Petersburg, în văzul mirenilor, s-a reînnoit icoana "Acoperământul Maicii Domnului". ÃŽn februarie 1998, în biserica "Arătarea Domnului" de pe insula Gutuiev, într-o noapte s-a luminat o icoană. Iată alt caz, care s-a petrecut în Kronştadt. Acolo se efectuează lucrări de restabilire a bisericii "Icoana Maicii Domnului din Vladimir". Cineva dintre mireni a jertfit pentru această biserica o icoană, iar inscripţia de pe verso sugera că aparţinuse cândva acestui locaş. Şi ce credeţi? Icoana a slobozit mir, acoperindu-se cu picături uleioase de umezeală.
- Curios, dar ce arată analiza chimică a acestui lichid?
- In 1994, când în mica biserică din oraşul australian Mount Preachard răstignirea din lemn de 1,5 metri s-a acoperit cu picături de lichid mirositor, preoţii au procedat la colectarea lui, apelând la serviciile chimiştilor. ÃŽn urma analizei spectrografice s-a constatat asemănarea lichidului cu uleiul de măsline. ÃŽnsă la întrebarea cum apare, savanţii s-au arătat a fi neputincioşi. Ei de asemenea n-au fost în stare să explice de ce picăturile apar iarăşi imediat ce răstignirea e ştearsă de-a binelea şi de ce scurgerea de mir se intensifică în timpul rugăciunilor. ÃŽntr-atât că picăturile de mir cad şi pe jos.
Dar, în general, mirul nu este neapărat un ulei bine mirositor. De cele mai multe ori se aseamănă cu roua şi, fiind fără miros, apare sub forma de nenumărate mărgeluşe.
- Se spune că de la ungerea cu minunatul mir se tămăduiesc boli...
- Bineînţeles. De asemenea poate fi refăcută şi sănătatea sufletului. Nu din întâmplare pe adresa bisericii australiene sosesc incontinuu scrisori din toată lumea cu rugămintea de a expedia o bucăţică de vată îmbibată cu vlagă de la răstignire. Iar la biserică revin stocuri de informaţii despre vindecări, inclusiv de cancer şi astm. Toate cazurile de tămăduire, la insistenţa arhiepiscopului, sunt certificate de medici.
- Dar în Rusia este cunoscut vreun caz de tămăduire cu mir?
- ÃŽn 1997, în localitatea Sapiornîi din suburbia Petersburgului, a izvorât mir o icoană recent pictată. ÃŽnsă parohul bisericii, părintele Serghie, nu s-a grăbit să anunţe despre minune, ci a procedat cu înţelepciune. L-a contactat neîntârziat pe zugrav pentru a-l întreba dacă nu cumva icoana fusese pictată pe lemn verde. Pictorul a explicat, că lemnul s-a uscat vreo câţiva ani şi că icoana a fost lucrată în tempera. Aşa că nici vorbă nu putea fi de umezeală de la lemn. Preotul a uns cu mir de la icoană pleoapele unui băiat cu ochii afectaţi de tuberculoză. Vindecarea ce se făcu văzută imediat i-a uimit pe medici - băiatul se însănătoşise cu adevărat.
- Şi totuşi, de ce se produce această minune? Cine, ce şi cui vrea să-i spună?
- Credincioşii spun că semnele sfinte sunt trimise pentru a-l înţelepţi pe om, pentru mântuirea sufletului lui. Cine ştie, poate această minune s-a făcut anume pentru acel băiat, care s-a întâmplat să fie alături? Dumnezeu face minuni nu de dragul senzaţiei. Ajutorul de la icoană e tainic, iar nouă nu ne rămâne decât să presupunem şi să ne întrebăm: cum, pentru ce şi de ce...
Bineînţeles, mirul este un semn al vindecării, al harului. ÃŽnsă unii stareţi spun că apariţia spontană a plângerii în masă a icoanelor este, mai curând, spre îndurerare. Cât de grea n-ar fi ziua de azi, totuşi, ar trebui prin pocăinţă să ne pregătim de vremuri mult mai grele.
- Dar icoanele plâng nu numai în Rusia!
- Vestita sfânta a sfintelor în toată lumea - icoana "Maicii Domnului de Iveria" din Mont Real este continuu izvorâtoare de mir, începând cu anul 1982. Iar cantitatea de vlagă divină a depăşit deja cu mult greutatea icoanei însăşi. Si la New York plânge icoana "Maicii Domnului ÃŽndurerata", ca, de altfel, şi o icoană dintr-o biserică albaneză. Şi în patria lui Iisus Hristos, în 1997 chipul Mântuitorului din biserica Naşterii Domnului din Betleem, a izvorât mir.
- Dar "cum se comportă" icoanele în timpul războaielor?
- Potrivit tradiţiei creştine, este cunoscut faptul, că în timpul celui de-al doilea război mondial Maica Domnului s-a arătat mitropolitului Ilie din munţii Libanului, căruia i-a spus despre condiţiile, ce trebuiau îndeplinite de Rusia ca ea să fie eliberată de sub ocupaţia fascistă. Dintre acestea erau: să nu se cedeze Leningradul, să fie dusă pe fronturi icoana "Maicii Domnului de Kazan" şi să se redeschidă bisericile.
Se spune că mitropolitul a trimis acele cerinţe lui Stalin. Şi cu adevărat, în anii războiului, şi imediat după, pentru biserică se instaurase o perioadă de uşurare...
Iar începutul sângerosului conflict din Cecenia a fost semnalat prin faptul, că în cătunul Zelenciuk au plâns în biserică icoanele "Grabnic folositoarea" şi cea a "Maicii Domnului de Iveria". Cunoaşteţi că vechea denumire a oraşului Budionovsk este "Sfânta Cruce"? ÃŽn oraşul acesta s-a aflat cândva o mănăstire, construită pe locul unde au strălucit moaştele lui Mihail Trubeţkoi. Omul acela fuse supus unor chinuri groaznice pentru dreapta credinţă în sec. XIV, tocmai la hotarul dintre Cecenia şi Daghestan. Şi pe locul fostei mănăstiri a fost amplasat un multpătimit spital, în care s-a săvârşit un nou martiriu al creştinilor.
Am fost acolo după terminarea acelor evenimente tragice şi m-am întâlnit cu mulţi localnici. Ei mi-au mărturisit, că pe parcursul orelor de încordată aşteptare au văzut-o pe cerul de deasupra spitalului pe Maica Domnului, rugându-se în faţa Crucii. După eliberarea ostaticilor despre această vedenie i-au relatat arhiepiscopului Ghedeon al Stavropolului şi el, la rândul său, a binecuvântat zugrăvirea icoanei "Maica Domnului rugătoare în faţa Sfintei Cruci". Apoi, noua icoană a fost adusă la Budionovsk, unde s-a organizat o procesiune de pomenire, la 40 de zile, în memoria acelor ucişi pe străzile oraşului.
- Dar oare în ce mod reacţionează ateiştii la extinderea în masă a minunilor - nu cumva se ostenesc să demaşte acest fenomen, apelând la ajutorul fizicii şi chimiei?
- Cât ar fi de straniu, dar să ştiţi că aceste minuni cutremurătoare aproape că nu interesează pe nimenea, iar cei care îşi apleacă urechea sunt prea puţini. Oamenii mai degrabă sunt dispuşi să plătească bani grei pentru un show senzaţional, cum ar fi, să zicem, acela în care americanul Copperfield zboară prin aer, decât auzind că în biserica învecinată o icoană slobozeşte mir, să intre doar pentru a o vedea. Nu demult, in catedrala "Sf. Teodor din Ţarskoie Selo", în suburbia Petersburgului, s-a donat o icoană, care pentru a fi renovată, provizoriu a nimerit în atelierul pictoriţei-restaurator Oxana Gubariova. Cât de mare i-a fost mirarea Oxanei, când într-o dimineaţă, intrând în biroul său, a observat pe hitonul Pruncului Hristos şi pe încheietura mâinilor Născătoarei de Dumnezeu picături de umezeală. Ea le-a povestit tuturor despre cele văzute. Şi ce credeţi? Nu numai că n-a venit nimeni de la Petersburg, dar chiar şi colegii ei din birourile învecinate nu s-au obosit să intre să vadă.
De altfel, nu numai populaţia, ci uneori chiar şi preoţii rămân indiferenţi la astfel de fenomene. Din păcate, acesta e un rău al epocii noastre - până chiar şi revelaţia de sus e ca un strigăt în deşert... "
A consemnat Tatiana Maksimova - Curierul Ortodox nr.03, 2000
MOZAIC,ALAMBIC,....(si_ar putea continua!) ;) – poza de dr.white, in DIVERSE · 19.6KB
_______________________________________ Sunt asemenea nisipului clepsidrei, care poate fi timp numai in cadere! ... VIZITEAZA SI ASCULTA WHITEHEAVEN RADIO
Una dintre marile probleme ale omului este simpla sa obisnuinta de a refuza "adevarul". Oricit de evident s-ar prezenta in fata logicii si a ratiunii noastre "un adevar", ele il vor respinge, il vor mutila si-l vor impinge in inexistenta si-n eroare doar pentru ca undeva, in abisurile inconstiente, am reprimat deja lumina adevarului. De dragul de "a avea dreptate", Eul omenesc sacrifica adevarul. Programele mentale pe care le cream de-a lungul vietii si prin care obtinem un anume grad de confort, de siguranta, ori de placere se declanseaza automat in fata unui adevar evident. Cu pretul unor pierderi - adesea greu de calculat - sustinem jumatati de adevar, ori pure scheme mentale si - prin acestea - ne sustinem vanitatea. Adevarul nu se poate revela celui ce nu-l accepta. Adevarul se ascunde de omul care "vrea" ca lucrurile sa fie cu totul altfel decit sint. O femeie sau un barbat indragostit prefera sa sufere copios intr-o relatie in care nu sint acceptati in forma pe care ei o viseaza. Preferinta pentru suferinta apare aici ca un dar pentru vanitatea personala, mai mult decit unul care slujeste iubirea. Simpla respingere a "adevarului", si anume acela ca persoana cealalta are motive proprii pentru a alege ceva diferit, face ca adevarul sa scirtiie ca o caruta veche, iar vanitatea de a suferi sa ia locul iubirii. Simpla decizie de a accepta adevarul si simpla dorinta ca el sa ni se dezvaluie, in orice chip ar aparea, va aduce in fata noastra schimbari pe care - de asemenea - avem nevoie sa le acceptam. Adevarul inseamna asumarea responsabilitatii oricarui aspect pe care el il va revela si acceptarea oricarei schimbari pe care o va sugera. Durerile cauzate de aparitia si exprimarea "adevarului" pot deveni suportabile si creatoare de noi energii care vor sustine fiinta noastra catre un nivel nou de libertate. Fara a accepta adevarul, depindem de totate schemele mentale reprimate, care ne conving ca dreptatea este a noastra. Ca adevarul este acela pe care il vrem si nu acela care este. Vanitatea respingerii adevarului creeaza situatii in care respingem faptul ca alti oameni au dreptul la alegerile lor, la vietile lor, la iubirile lor si la bucuriile lor. Adevarul personal le cere celorlalti sa fie si sa faca ceea ce noi vrem sa para ca-i drept sau adevarat, negind libertatea celuilalt de a avea optiuni diferite. Cind cerem sa ni se dezvaluie "adevarul" oricarei situatii, a oricarei relatii sau a oricarei situatii de viata, vom constata ca el incepe sa apara de la sine. Adevarul se arata celui ce vrea sa-l vada si-i permite existenta. Fara niciun efort special, fara nicio contributie deosebita, fara nicio interventie mareata, adevarul straluceste in calea celui ce-l cere si il accepta neconditionat. Frica de adevar genereaza, insa, un blocaj teribil in calea dezvaluirilor, asa incit ne vom intilni in experienta noastra cu toate minciunile pe care le gasim logice si indreptatite. Minciuna va aparea sub chipul adevarului pe care il putem accepta, asa incit ea ne va arata gradul in care respingem adevarul. Vindecarile la nivelul unor relatii de viata, a unor situatii critice sau a unor probleme de diferite naturi nu pot avea loc fara a apela la "adevar"... Trebuie doar sa cerem insistent cu mintea si cu toata inima "adevarul" si sa-l acceptam... Atunci vom intelege ca suferinta nu vine din adevar, ci din respingerea lui...
_______________________________________ Ca sa inveti sa traiesti, iti trebuie o viata intreaga. (Seneca)
Cind doi oameni se intilnesc, doua povesti de viata se intilnesc deopotriva. Doi scriitori aduc la intilnire romanele lor "inregistrate". Acesti "scriitori umani" nu-si citesc povestea de la prima pagina. Nici noi nu deschidem in computer folder-ul pe care l-am scris cind am cumparat computerul, ci pe acela care ne intereseaza pe moment. Stimulii existenti in momentul intilnirii deschid "folder-ul" si acesta incepe sa desfasoare informatiile inregistrate, deja, in sistem. Posibilitatea de a parea ca schimbam cu usurinta subiectele este uriasa, caci mentalul va cauta in inregistrari toate informatiile asociate cu stimulii initiali. Posibilitatea de a ne iubi sau a ne uri, de a ne bloca in indiferenta, ori in lipsa de comunicare, in simpatie sau in antipatie este intotdeauna prezenta. Mentalul se va opri in partea de poveste care seamana cel mai mult cu povestea celuilalt. Caci, "cei ce seamana se aduna"! Si noi semanam cu unii mai mult decit cu altii in anumite puncte ale povestii de viata pe care am inregistrat-o de la nastere pina in prezent. Mintea cauta in inregistrari exact acele parti care au nevoie de vindecare sau pe acelea care au nevoie de completari. Ea crede sincer ca... are probleme cu cineva din afara sa, asa ca declanseaza programul de completare sau de rescriere a experientei inregistrate. Orice persoana intilnim este un stimul care declanseaza "scrierea automata" in sistemul nostru (mental, emotional, fizic). Adaugam, stergem, completam propriile inregistrari. Pentru a face acestea toate, nu avem nevoie de pix, de mouse, de telefon mobil, de aparat foto sau de camera de luat vederi. Operatiunile sint automat facute prin simturile umane. Prin dotarile naturale. Omul se comporta ca un aparat supersofisticat, superperformant, capabil sa inregistreze orice informatie care intra in cimpul atentiei sale. Si, pentru ca scriitorii cred ca ei sint "povestea" pe care o inregistreaza, omul nu mai face distinctia dintre El si poveste. Omul nu mai poate observa ca si altul "este scufundat" in poveste. Cind ei se intilnesc, se intilnesc povestile lor. Tot ce au invatat, tot ce au introdus in memorie (fie gind, emotie sau sentiment) vine la intilnire. O poveste se intilneste cu alta poveste. Un hard se intilneste cu altul. Un set de informatii se intilneste cu alt set de informatii. Schimburile informationale care se autodeclanseaza in timpul intilnirii pot fi percepute ca ginduri, sentimente, senzatii, emotii. Cele care rezoneaza in cel mai inalt grad vor determina ce fel de relatie vom avea cu persoana pe care o intilnim. Nu putem ocoli in niciun fel ceea ce vom simti, vom trai, vom gindi sau vom experimenta in orice intilnire de viata, oricit ne-am proteja. Sentimentul ca avem nevoie de protectie sau ca ceva ne ameninta, acela ca putem evita anumite intilniri sau relatii nu sint altceva decit informatii pe care - de asemenea - le inregistram. Aceasta ar putea fi ceea ce numim soarta sau destin. Schimburile energetice se produc intr-un mod natural, automat si sint autoghidate, la fel cum este digestia sau orice alt proces fizic din corp. Ca vrem sau nu, inregistram tot ce traim si orice intilnire de viata se desfasoara, in mod inevitabil, asa cum avem nevoie la nivel profund. Sintem povesti care se scriu "de la sine". Automat, Impecabil, Corect. Precis. Instantaneu. Sintem povesti care - in mod tainic - se scriu singure si se numesc... povestile vietilor noastre...
_______________________________________ Ca sa inveti sa traiesti, iti trebuie o viata intreaga. (Seneca)
frumos postezi, kipsing! E o reala placere sa "te citesc" de fiecare data! Felicitari!
_______________________________________ Sunt asemenea nisipului clepsidrei, care poate fi timp numai in cadere! ... VIZITEAZA SI ASCULTA WHITEHEAVEN RADIO
Nu sta prea multa vreme in deprimare. Nu sta prea multa vreme in suferinta. Nu cauta prea mult la defectele, relele, strimbaciunile si nelegiurile altora, ori la ale tale. Nu cauta prea mult la ce-ai gresit, la ce ai facut rau, ori la ce au gresit altii fata de tine. Iesi din grota starilor joase ale constiintei, care te indeamna sa te simti rau, nefericit, infricosat, ingrijorat si nemultumit. Caci, de vei sta prea mult acolo, te vei scufunda in Iad si o vei face prin libera ta alegere. Suferinta la care te gin-desti costa prea mult pentru a intirzia in... ea. Si acolo, in suferinta aceea, in iritarea, enervarea si-n frica ta - oricit de justificate ar fi ele pe moment - pindesc balauri care abia asteapta sa te scufunde mai mult, sa-ti distruga structurile cerebrale, sa-ti inunde corpul cu substante ale distrugerii. Costa prea mult sa te simti suferind si costa prea mult sa ramii concentrat asupra a ceea ce nu ai, nu poti sau nu stii sa faci. Fii doar un vizitator al Iadului, priveste putin, invata, observa ca te face sa te simti tot mai ingrozitor si pleaca de acolo... Viziteaza-l doar, nu-l locui. Fii constient de tine insuti si alege sa locuiesti in lumina constientei... Poti deveni disperat dupa bucurie daca alegi aceasta. Poti fi disperat dupa iubire si dupa a darui tot ce poti lumii din jurul tau. Ia o decizie chiar acum, caci decizia ferma este pasul catre Raiul care te asteapta tot in launtrul tau. Fii disperat dupa bucurie si disperat dupa a face daruri, caci acesta este drumul catre starile inalte ale constiintei. Nimeni nu poate alege si decide in locul tau pentru Rai sau pentru Iad. Du-te in suferinta doar sa privesti acolo cu un ochi, pentru a-ti extrage intelepciunea de viata. Priveste cu un colt de ochi spre el si... pleaca repede. Caci orice intirziere inseamna amagire si durere. Bucuria vietii te asteapta intotdeauna. Pacea, iubirea si acceptarea deplina te asteapta. Ele exista cind ochii tai se obisnuiesc sa le vada si inima ta se obisnuieste sa le simta. Cind mintea ta iese din Iad, intra in Rai! Nu intra in panica daca nu poti iesi din- tr-o data, dintr-un singur salt, dintr-o singura dorinta. Dar nici nu te crede in Iad dintr-o simpla deprimare, dintr-un singur gind aiuritor sau dintr-o spaima... trecatoare. Aminteste-ti ca trece suferinta si ea va trece mai... repede. Cauta sa te insotesti de oameni veseli si de imprejurari... placute. Du-te in natura, plimba-te, iesi pe strada, fa pasi pe jos, inspira aerul - asa cum o fi el, chiar si poluat. Nu conteaza aerul poluat. Nu conteaza decit sa iesi din Iad. Conteaza doar sa renunti la placerea ascunsa de a crede ca esti un nefericit, ori ca totul se darima in jurul tau... Du-te in locuri in care oamenii se bucura si vei primi bucuria... aceea, ca pe o energie mintuitoare. Nu sta inchis intre patru pereti cind nu te simti bine in interior, caci atunci inviti Iadul la tine si el nu se lasa asteptat. Daca raul interior te cuprinde in toiul noptii, roaga-te... Rugaciunea este foarte puternica. "Tatal Nostru" este o rugaciune deosebit de puternica si te scoate din Iad, daca tu alegi aceasta.
_______________________________________ Ca sa inveti sa traiesti, iti trebuie o viata intreaga. (Seneca)
Tardiv, multumesc Dr.White. Imi face placere!. Chiar daca marea majoritate sunt preluari, cred ca este bine sa impart ceea ce cred ca este frumos sau util si as vrea sa cred ca toti cei de aici fac la fel sau intentioneaza sa faca. Dar atat, ca ce este si frumos si mult deodata "dauneaza grav mentalitatii" :wink2:
Cind dusmanul tau nu se iarta, nu-l poti ierta nici tu.
Multi dintre noi se simt... vinovati pentru ca n-au putut ierta. Pentru ca, orice ar face, oricit ar incerca, oricite stradanii ar depune, neiertarea pare sa stea agatata de mintile lor, ca un ghimpe otravitor. Ca o cascada poate fi resimtita neiertarea, ca o furie, ca o enervare, ca o stare de rau launtric, care invaluie mintea, dar si trupul, in vreme ce noi simtim si gindim "ca altul ne-a facut ceva de neiertat!" Suferinta care vine din adincuri apare, in mod evident, ca manifestare a unor energii inconstiente, pe care omul nu le poate controla. Neiertarea il controleaza pe el, il impinge spre a gindi, a simti si chiar a actiona intr-un mod salbatic, poate nu mai prejos de felul in care a gindit, a simtit sau a actionat dusmanul sau cel mai aprig. Cind simtim ca exista ceva ce n-am putut ierta, primul pas spre corijare este acela de a intelege ca ne aflam sub presiunea si puterea unei energii inconstiente. Ca aceasta ne controleaza si ne ghideaza spre a face lucruri pe care nu le-am face, spre a simti si a trai sentimente dureroase. Neiertarea este un mecanism prin care ne putem recunoaste inconstienta proprie, dar si pe a celui pe care nu l-am iertat, inca. El nu decide singur sa ne loveasca. El nu este constient cind loveste. Forta energiei inconstiente - pe care o probam singuri, cind ne enervam, simtim ura, dorinta de a ne razbuna, incapacitatea de a ierta - ne anuleaza constiinta si puterea de a gindi corect. Asadar, neiertarea ne semnaleaza faptul simplu ca... nu sintem constienti si nu avem reactiile salbatice sub control. Ca sintem ghidati de mintea gresita. Intelegind inconstienta celui care reactioneaza in relatia cu noi intr-un mod care ne deruteaza, apare in interiorul nostru compasiunea. Intelegerea clara a faptului ca niciun om, oricit de elevat ar fi el, nu ar produce suferinta daca ar fi constient cu adevarat ca o face. De fapt, cind noi traim stari de constiinta precum rusinea, vinovatia, frica, se intimpla pentru ca... sintem manipulati de energii inconstiente. Faptele par constiente, dar ceea ce le misca este energie inconstienta. Cind nu putem ierta este pentru ca nu am inteles inconstienta si pentru ca sintem, inca, manipulati noi insine de inconstienta. Neiertarea ne cere imperios din interior sa... vedem adevarul fiintei umane si anume acela ca ea nu greseste niciodata cu voia sa, oricit ar parea de voita greseala. Iertarea este posibila atunci cind abandonam ideea ca vointa umana poate orice, caci prin aceasta credinta ii dam omului puterea lui Dumnezeu. Si prin ea raminem prada fortelor inconstiente, prin care sintem controlati, spre suferinta, durerea si nefericirea noastra. Adesea, noi nu putem ierta pentru ca... celalalt nu s-a iertat. Compasiunea pentru cel ce ne raneste si rugaciunea pe care o facem pentru el ne poate dezlega miraculos de inconstienta, de ura si de suferinta interioara, asa cum - tot misterios - il va ajuta pe celalalt sa se ierte pe el insusi. Sa ne rugam pentru cel pe care nu l-am iertat, este un act de cea mai inalta stare de constiinta. Caci, daca el nu se iarta, nu-l putem ierta. Si, de aceea, avem nevoie de iertare unii de la altii. Cu cit va fi mai multa iertare printre noi, cu atit va fi mai multa constiinta si mai multa dragoste care ne va sprijini miraculos...
_______________________________________ Ca sa inveti sa traiesti, iti trebuie o viata intreaga. (Seneca)
Pentru cei care nu se despart de cel mai bun prieten - telefonul mobil, dar si pentru cei care intr-o frantura de pauza sau chiar la locul de munca vor sa se delecteze daca se poate spune asa, cu o adiere de cultura, incercati (daca aveti tehnica) audio-book-urile de la Orange, pe mobil (wap) oferite de Humanitas (Liiceanu, povesti, etc). Este un inceput...
_______________________________________ Ca sa inveti sa traiesti, iti trebuie o viata intreaga. (Seneca)
Nu-i meritul tau daca cineva te iubeste. Si nu esti tu beneficiarul iubirii celuilalt daca numai el te iubeste. Beneficiezi de puterea creatoare a iubirii daca tu esti acela ce o gusta, o simte si se bucura de dulceata ei! Devii merituos - de asemenea - numai daca tu iubesti. Tu nu esti bucuros si nu te cuprinde savoarea, caldura si binecuvintarea iubirii fara a o simti. Nu esti in zbor fara sa ai aripile dragostei intinse peste inima ta. Este meritul tau atunci cind... tu esti acela indragostit. Dragostea din tine indica si capacitatea ta de a iubi. Lipsa de logica care apare in existenta omeneasca are legatura cu incapacitatea omului de a intelege ca sentimetele pe care le traieste el sint ale lui si nu ale celuilalt. Omul uraste sa se vada pe sine ca traitor al urii, al supararii, al suferintei, al respingerii, al frustrarii. In acelasi timp, el isi atribuie meritele pentru ce apare din exterior, pentru iubirea altuia, pentru ajutorul pe care altul i-l da, pentru tot ce este bun si ii place... Dar, nu-i meritul tau daca esti iubit, cum nu este neajunsul tau daca nu esti iubit. Suferinta de a nu primi destula dragoste de la celalalt este doar o stare de lipsa de logica, in care mintea se impiedica, pentru a-si ascunde suferinta. Ea spune ca altul ii creeaza suferinta. Cel ce nu te iubeste nu este, insa, creatorul suferintei tale, cit stimulul care-ti arata ca ea se afla in tine. Suferinta in interiorul tau atrage experienta suferintei prin intilnirea cu omul care se comporta cu tine in asa fel incit... tu suferi. Daca logica omeneasca ar lua drumul ei adevarat, atunci viata insasi ar face o intorsatura colosala. Pentru ca tot ce simtim este, deja, inregistrat in memoria noastra. Starea de nemultumire mentala - fie in dragoste, fie in orice alte directii ale existentei - atrage evenimente "stimul". Ele nu fac decit sa ne aminteasca ce este, deja, in noi. Daca ne-am stradui sa luam din lumea inconjuratoare ce-i bun si ce-i placut, am inregistra in memoria afectiva "bunul" si "placutul" si am atrage acestea toate prin evenimente stimul, care ne vor spune. "Aceasta este ceea ce tu ai simtit si, de aceea, traiesti evenimente placute si bune". Iata de ce iubirea altuia nu-i meritul tau, cum absenta iubirii lui nu-i lipsa ta. Universul atrage la tine pe cineva care nu te iubeste, dar nu o face decit in scop curativ. Tu poti alege sa accepti alegerea acestei persoane. Universul te protejeaza de ea, sesizindu-ti ca ea "nu te poate iubi", oricare este motivul ce se dezvaluie. Tu alegi, insa, impotrivirea si suferinta, pentru ca lipsa de logica iti spune ca "ar trebui ca celalalt sa te iubeasca". Tu vrei dragoste cu forta, dar aceasta arata ca asa iubesti tu... Iubesti cu forta. Iubesti prin suferinta. Iubesti ce nu ti se da. Iubesti ce nu este posibil. Logica mentala iti poate spune imediat - dupa ceea ce simti - ca tu esti posesorul sentimentelor respective. Iubirea intelege si iarta si stie ca... ea nu este suferinta, ci acceptare. Bucurie. Rabdare. In plus, logica ei este "adevar". Si adevarul iti spune punctual ce simti si faptul ca tu esti acela ce simte in fiecare clipa. Orice ai crede ca-ti fac altii, ceea ce simti tu in relatia cu ce fac ei defineste dragostea sau irationalitatea ta mentala.
_______________________________________ Ca sa inveti sa traiesti, iti trebuie o viata intreaga. (Seneca)
Adevar,iertare...iubire.....valori spirituale de necontestat....si intre ele oferta "turistica"de a vizita iadul....ar fi interesant de stiut cati din cei care au facut-o s-au mai intors...."Lasciate ogne speranza voi ch'intrate'"!
Marile succese ale oamenilor din toate timpurile au fost expresii ale unei "ideal". Mai intii, a aparut in minte o idee! Apoi, ea s-a trasformat - tot la nivel interior - intr-o imagine si apoi, in fiecare zi, omul a gindit, a vizualizat si a crezut cu putere ca idealul sau este indreptatit sa capete realitate. Si, cu aceasta puternica "viziune" existenta doar... in sinea sa, omul a trecut la fapte... Incetul cu incetul, el a putut vedea ca realitatea inconjuratoare "il sprijina" intr-un mod miraculos. Chiar daca idealul omului era prea "nou" sau prea revolutionar pentru vremea in care el l-a vizualizat ca fiind real si, poate, la inceput a fost respins cu vehementa mintii vechi a lumii inconjuratoare, omul a continuat sa creada in viziunea sa pina ce ea a prins viata. Daca am studia cu atentie "omul de succes", am vedea ca el, fara nici o exceptie, ramine credincios viziunii sale de a reusi, orice alte variante potrivnice i-ar prezenta realitatea. Idealul constructiv, acela care duce la progresul lumii si la binele tuturor, este energizat de puterea si lumina energiei universale. Sigur ca nu este lipsit de "potrivnici", de piedici si de incercari, ba dimpotriva. Idealul adevarat este atacat de catre Egoul omenesc, el se trezeste infasurat in intrigi si-n otravuri care urmaresc sa-l distruga, sa-l discrediteze, ori sa-i nege esenta. Dar omul care reuseste sa creada cu toata fiinta in viziunea sa va reusi s-o transforme in realitate, in pofida oprelistilor. Esecul de azi nu este un final, ori un motiv de tea-ma in ochii omului credincios idealului sau. "Un sut in fund, un pas inainte" este formula fundamentala a celui decis sa reuseasca si a celui ce crede si stie ca lucrul pe care-l gindeste si-l sustine este binecuvintat, binefacator si bun - nu doar pentru el insusi, ci si pentru altii. Punctul forte al sustinerii unui ideal nu se afla in afara noastra, unde el s-ar putea trezi aruncat ca o masea stricata. Lumea se opune Binelui, chiar daca ea crede ca vrea Binele. Invidia, ura, atasamentul fata de puterea omeneasca, neintelegerea legilor vietii se manifesta intotdeauna in fata unui "ideal" inalt. Pentru ca intunericul nu suporta lumina si inconstienta nu suporta ca "altul sa stie, ori sa... faca mai mult". Inconstienta este invidioasa si uraste Binele. Ea vede in valorile pozitive ale fiintei umane "naivitate" si incapacitate de orientare in viata sau chiar negativitate. Iar viziunea ingusta a multimii este intotdeauna depasita de omul care-si poate mentine viziunea nealterata, in ciuda oricaror forte ce i se opun. Punctul forte al omului de succes ramine intotdeauna credinta sa in succes. Credinta, fara nici cea mai mica umbra de indoiala sau de teama, energizeaza cu adevarat... coborirea unei idei in manifestare. De cite ori ne indoim de reusita noastra si-i lasam scepticismului altora loc sa prolifereze in mintea si-n sentimentele noastre, nu facem decit sa ne cedam puterea. Cheia succesului este, insa, mentinerea ferma a credintei ca idealul pe care il visam... este real.
Viata demonstreaza prin fiecare eveniment ca drumul te alege pe tine si atunci cind tu il alegi pe el. Drumul te intimpina si iti arata ca o oglinda fidela chipul unei realitati simple, pentru care n-ai ochi si n-ai nici urechi, cum a spus Hristos. Deschide ochii si vezi cine alege. Asculta fara sa-ti fortezi urechile. Priveste fara ochelari si fara niciun fel de straduinta. Caci straduinta exagerata este credinta exagerata in capacitatea ta de a controla viata si drumul pe care mergi. Marile si oceanele lumii iti arata felul in care esti "dus" in viata, felul in care esti purtat de drum, felul in care alegi drumul si puterea pe care drumul insusi o are asupra ta. Drumul vietii te duce ca si valurile oceanului. Poti tu sa controlezi valurile, poti tu sa schimbi directia vintului, ori puterea soarelui? Puterea omeneasca isi dezvaluie limitele atunci cind te simti neputincios, smerit si invins de puterea drumului. Si tot atunci cind ai aplecat capul tau imbuibat de sentimentul puterii personale, drumul incepe sa-ti aduca peisaje diferite si imagini incredibile. Atunci incepi sa te simti ca un copilas, care se uita spre lume cu intreaga candoare a necunoscatorului. Lasa-te cucerit de viata, pentru ca viata sa ti se daruiasca. Viata-i ca o femeie capricioasa; cind ti-e frica de ea, te innebuneste, iti joaca feste continuu, apoi te abandoneaza. Chipul ei extraordinar iese de sub valuri abia atunci cind intelegi ca viata este drumul care te-a ales pe tine. Viata te-a ales s-o traiesti. Fa-o cu responsbailitate, cu gratie, cu placere. Lasa-te dus de curentii ei si primeste din fiecare clipa mesajul sau prietenos. Daca viata te-a ales, este semn ca poti suporta tot ce ea iti aduce. Secretul numit "acceptare" scoate din lavita existentei miracolul, misterul si gratia Divina. Nu poti cunoaste semnele Gratiei si nu poti intelege ca drumul te alege - nu pentru a te agata de crengile copacilor pe care ii intilnesti in mers, de intimplarile care-ti ies in cale, nu pentru a te infricosa de lupi sau de hiene. Drumul iti cere sa privesti acestea toate. Sa le contempli si sa stii ca ele sint, deja, inainte ca tu sa le alegi. Nu inventezi pomii de pe marginea soselei atunci cind mergi cu masina. Esti pe drum, pomii nu fac decit sa apara pentru ca ei sint, deja. Priveste existenta ca pe un drum obisnuit si vei intelege ca tot ce ti se intimpla este acolo unde se intimpla, inaine ca tu sa observi ori sa stii. Cind nu vezi aceasta, vrei sa tai pomii, radacinile situatiilor din viata ta. Vrei sa schimbi muntii si sa pui in locul lor marile sau cimpiile. Ai venit aici doar sa inveti sa vezi si sa accepti ca ceea ce vezi exista, deja. Ca nu esti tu cel ce-a ales viata, ci Viata te-a ales tocmai pe tine. Si daca a facut-o, meriti. Oricit ti-ar spune mintea ca altii merita, ori ca sint mai curati, aminteste-ti ca "nu este nimeni care sa poata arunca cu piatra peste pacatos".
_______________________________________ Ca sa inveti sa traiesti, iti trebuie o viata intreaga. (Seneca)
Cind iubesti in secret ***************************
In fata dragostei, mintea ramine... "muta". Gesturile pe care vrei sa le faci se suspenda in aer si ramin acolo, nefacute, nevazute si neauzite de nimeni. Ai vrea sa vorbesti, dar cuvintele se opresc de la sine, de parca... n-ar fi nevoie de ele! Ai vrea sa gindesti, dar gindurile... se pierd intr-un infinit in care mintea insasi dispare, pentru ca tu - cel ce iubesti acum, sa te trezesti doar in starea pura de iubire, in care cel ce iubeste si cel iubit devin unul si acelasi. Dorintele tale launtrice, rasucite pe mii de fete si-n ceasuri sau nopti fara sfirsit, aluneca in interior ca niste gramezi de flacari, ce nu se pot aprinde in exprimare. Cind iubesti... in secret, dragostea musteste in tine, se face un soi de vin tare, apoi te ameteste, te acapareaza si te mustruluieste pentru ca... o ascunzi. Iubesti in secret si-n launtrul acestei chinuitoare, dar minunate iubiri te simti aparat, dar si... blocat. Te simti liber, dar si in ferecat in cusca emotiilor si a gindurilor tale. Frica de respingere iese tiptil din tine, pentru a-ti dezvalui spaimele din trecutele tale iubiri si scenariul de respingere pe care l-ai fabricat in launtrul tau cu femeile sau cu barbatii de odinioara. Ai crezut in respingere, ai ajuns in frica. Dar tocmai frica te impinge spre capetele fara sfirsit ale dragostei, unde natura ta interioara te invata... sa iubesti. Iubirea secreta ii daruieste posesorului ei un fel de pelerinaj inedit catre cetatile de aur ale sufletului, prin care au fost ridicate baricade, ziduri fara capatii, frici, orori interioare de toate soiurile, dar si stele stralucitoare, lumini fara seaman, sperante si iluzii. Totul apare si dispare magic doar gindindu-te la fiinta iubita. Ea nu este o nimfa, ori... o regina, niciun cavaler stelar, or un personaj din basme, dar sufletul tau il aseaza pe un asemenea piedestal doar pentru a-si confirma lui insusi "eu iubesc!". "Eu iubesc" este esenta iubirii secrete si esenta oricarei iubiri care ramine... doar iubire. Iubirea secreta se trezeste in fata incapacitatii de a se exprima pe sine, a fricii de a se spune, de a se dezgoli, de a se afla in adevar. Poate si pentru ca frica de adevar este la fel de mare ca si frica de moarte. Inconstientul omenesc piteste in adincuri adevarurile neplacute, ca si pe acelea mistuitor de minunate pentru ca fiecare se poate tranforma in opusul sau. In fata frumusetii visate si a dorintei implinite, omul se poate comporta ca o statuie fascinata. Dar... statuie. Nu poti exprima dragostea pentru ca ai putea astepta... reversul ei. Si atunci te consumi in clipe de extaz si de tristete, pentru a ramine perplex si complet imobilizat in fata faptelor. Gindurile nerostite devin fapte neinfaptuite. Si acolo unde nu este infaptuire, dragostea se mistuie in inchipuire, iar curajul se consuma in mintea curajosului indragostit. Cei doi se iubesc in unul; acela ce iubeste... in secret. Daca gura s-ar despletici, frica ar disparea ca o naluca si, de dragul dragostei, ai indura... orice raspuns. Caci frica de raspunsul negativ te suspenda in iubirile secrete si frica de a fi respins iti sugruma vorbele... Dar aceasta inseamna ca dragostea depinde de celalalt si daca-i asa... poti decide sa depinda doar de tine. Caci numai aceasta-i realitatea. ******************************************************************
MOZAIC,ALAMBIC,....(si_ar putea continua!) ;) – poza de kipsing, in DIVERSE · 10.2KB
_______________________________________ Ca sa inveti sa traiesti, iti trebuie o viata intreaga. (Seneca)
De care vrei? Daca vrei o clona virtuala este simplu: Copy & Paste sau Save As... Dar nu te-ai putea bucura de gustul ochisorilor si al obrajorilor. Mai greu ar fi ( sau nu? ) de obtinut unul real. Dar are avantajul ca ai acces la toate astea (il poti face sa planga cand vrei) si chiar mai mult, pentru ca se spune ca obrajorii unui copil sunt la fel de frumosi ca funduletul lui (Chiar si tenul unor persoane ale sexului frumos pot fi comparate cu funduletul unui copil) Nu mai ai jucarii si vrei o papusa? Ursuletul de plus nu mai vrea sa doarma cu tine?
_______________________________________ Ca sa inveti sa traiesti, iti trebuie o viata intreaga. (Seneca)
Daca-i spui unui caine "prostule", el se va gudura si va da din coada fericit. O pasare, un pom, o pisica sau un copil mic vor ramine impasibili in fata cuvantului "prostule"! Omul, insa, cea mai rationala, mai inteligenta si mai rafinata dintre fiinte, se va inverzi, se va crispa, se va infuria, se va supara ori se va intrista la auzul aceluiasi cuvint. Diferenta dintre un om si un caine care aud cuvintul "prostule" este aceea ca omul i-a dat acestui cuvint o semnificatie, pe cand cainele nu are nici o idee despre asa ceva. Daca pentru om cuvintul "prost" ar fi avut semnificatia "inteligent", el s-ar fi bucurat, Egoul sau ar fi fost umflat in pene si alinat. Semnificatia reprezinta, insa, o simpla conventie, nu un adevar. Toti oamenii de pe planeta au convenit ca "prostia" este lucru rau, pe cand comunitatile patrupedelor neganditoare si irationale nu au gandit nimic despre prostie. Ca urmare, un caine prost continua sa se simta fericit, pe cand un om care aude despre sine ca-i prost se lasa cuprins de turbare. Semnificatia pe care le-o dam lucrurilor in viata noastra ne izbeste in fiecare moment, fie ca ne aflam pe strada sau in tacerea profunda a unui miez de noapte. Semnificatia reprezinta esenta limbajului verbal, dar ea devine si esenta psihismului omenesc. Oricum ne-ar descrie cineva sau chiar noi insine, descrierea nu va putea afirma adevarul. Ea va fi o desfasurare de semnificatii mentale, care pot avea sensuri usor diferite in mintea vorbitorului, ca si in aceea a ascultatorului. Ca urmare, am putea vorbi acelasi lucru, dar ne-am putea intelege separat, in functie de semnificatia pe care o are fiecare termen in mintea noastra. Cuvintele sunt numai in mod aparent incarcate cu aceeasi semnificatie in mintile noastre. In realitate, acelasi cuvant este trait in diferite grade de profunzime, de sensibilitate, de emotie sau de luciditate, in functie de semnificatia pe care o are cuvantul in mintea fiecaruia. Majoritatea oamenilor sufera o viata intreaga din pricina traumelor provenite din cuvinte. Fie ca ne-au facut incapabili profesorii sau parintii in copilarie, fie ca ne-au dispretuit intr-un moment, ori au scapat vorbe pe care le-au uitat de mult, ele au ramas infipte in capetele noastre, ca niste pietre de moara. Multe dintre esecurile oamenilor provin din energii psihice reprimate in copilarie, in genul "esti prost"! "Esti incapabil", "n-ai sa reusesti niciodata sa faci un lucru bun"! Daca ni s-a intamplat ceva de genul acesta in viata, atunci sa privim chiar acum catre subiectivitatea semnificatiilor, a cuvintelor, a realitatii. Limbajul reprezinta subiectivitate mentala si nu adevar. Daca un caine se bucura cind il faci prost, este pentru ca in capul lui "prost" nu inseamna nimic. Energia care te-a ranit continua sa te insoteasca doar pentru ca ii dai o semnificatie cuvantului... Daca am putea renunta la semnificatiile negative ale notiunilor pe care le asimilam, am putea avea o minte cel putin la fel de fericita precum mintea unui caine...
_______________________________________ Ca sa inveti sa traiesti, iti trebuie o viata intreaga. (Seneca)
Cand omul a descoperit prostia, Mandria-n sinea lui s-a-nfiripat, Iar de atunci, cu toata bucuria, Cu destu-aratator s-a indicat;
Chiar mai tarziu cand a evoluat Si prostii aratau mai diferiti, Cu-acelasi deget el i-a aratat La fel, pe idioti si pe tampiti,
Insa mereu lipsit de modestie, Trufia-i oarba nu-l iarta de fel : Cu-n deget dar, arata la prostie, Dar trei stau indreptate catre…el!
(Valeriu Cercel)
_______________________________________ Sunt asemenea nisipului clepsidrei, care poate fi timp numai in cadere! ... VIZITEAZA SI ASCULTA WHITEHEAVEN RADIO
prin foc si para...simultan???? (ca n_ai fost explicita!)
daaaaaaa! la capitolul energie...NU MA PLANG! De,...tineretea! [Haine grele!]
_______________________________________ Sunt asemenea nisipului clepsidrei, care poate fi timp numai in cadere! ... VIZITEAZA SI ASCULTA WHITEHEAVEN RADIO
ok! O singura dilema am : ce te face sa crezi ca mi_am pierdut "intre timp" rapiditatea!??? ....Bucura_te ca am mai alungat monotonia de a vorbi cu tine insuti in casa mea...si_n lipsa, cherie! Sau intristeaza_te! Ca_i ...gratis!
_______________________________________ Sunt asemenea nisipului clepsidrei, care poate fi timp numai in cadere! ... VIZITEAZA SI ASCULTA WHITEHEAVEN RADIO
Ce deliciu sa parem un pic mai mari in fata celorlalti. Putin mai importanti. Putin mai puternici, mai influenti! Gustul nostru pentru maretie ne schimba caracterul si ne poarta adesea prin abisuri, mistere si atitudini confuze... De unde vine aceasta sete de putere si aceasta sete de maretie, aceasta dorinta abstracta de a ne simti "alesi"? Pina si natiunile, pina si grupurile, si familiile, ca si indivizii viseaza sa fie fiinte speciale, deosebite, marete, unice in fata altora si chiar unice in ochii lui Dumnezeu... Omul nu are capacitatea de a suporta "egalitatea" omeneasca, nici umilinta, nici smerenia, nici modestia. Omul a transformat si modestia intr-o forma a dorintei sale de maretie. Nu suportam deloc sa fim mici, cit de mult am pretinde aceasta. Si nu ne dam seama cit sacrificam, cit aruncam din bucuria noastra, cit distrugem si cit sfidam in numele dorintei de a fi "importanti". Valorile omenesti, precum este dragostea si bucuria de a fi impreuna cad secerate la picioarele acestei stridente ambitii omenesti. Iar tragedia este aceea ca vrem sa fim mareti si puternici , mai ales atunci cind ne agaseaza cu mai mare inversunare lipsa puterii si sentimentul slabiciunii noastre... Din dorinta de a fi unici, alesi, puternici si importanti se naste ura, rautatea, curajul distructiv, agresivitatea si intoleranta. Noi vrem sa fim importanti si atunci cind observam cit de prosti, cit de soiosi, de lipsiti de caracter ori de armonie sint altii. Cind ne laudam odraslele, cind ne aratam pe noi insine numai lapte si miere, cind nu mai incapem in proprii bocanci din pricina stralucirii urmelor noastre. Sentimentul importantei personale trece, insa, prin valori subrede sau - mai bine spus - se propteste in valori subrede. Tocmai pe acestea le avem de depasit si tocmai din acestea trebuie sa iesim, ca soldatii din buncarele bombardate. Caci valorile umane autentice sint sub genele noastre, simple si sfidator de aproape. Sintem importanti prin aceea ca sintem... Sintem mareti pentru ca existam. Noi intuim acest sentiment al maretiei, dar il cautam pe carari abstracte. Existenta te face important... Faptul ca esti, este important... Si existenta este atit de fireasca, atit de simpla incit crezi ca ceva maret trebuie sa fie musai un fel de a cuceri stelele...
MOZAIC,ALAMBIC,....(si_ar putea continua!) ;) – poza de kipsing, in DIVERSE · 41.4KB
_______________________________________ Ca sa inveti sa traiesti, iti trebuie o viata intreaga. (Seneca)
"Nu exista lucruri marete, doar lucruri mici cu o dragoste mare. Fericite sunt acelea."(Mother Theresa ) "Nu trai in realitate; te va impiedica sa ajungi la maretie."(Rev. Randall R. McBride, Jr.) "Lucurile marete se fac de obicei cu riscuri foarte mari."(Herodot)
PRETUL MARETIEI ESTE RESPONSABILITATEA!(Sir Winston Churchill)
"Sunt cu adevarat mari cei care sunt cu adevarat buni."(George Chapman) "Hraneste-ti mintea cu ganduri mari."(Benjamin Disraeli )
_______________________________________ Sunt asemenea nisipului clepsidrei, care poate fi timp numai in cadere! ... VIZITEAZA SI ASCULTA WHITEHEAVEN RADIO
ARBORELE CARE DARUIESTE de Shel Silverstein ~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Se spune că a existat odată un arbore bătrân şi maiestuos, cu ramurile întinse spre cer. Când înflorea, fluturi de toate formele şi culorile veneau de pretutindeni şi dansau în jurul lui. Când făcea fructe, păsări din ţări îndepărtate veneau să guste din ele. Ramurile sale arătau ca nişte braţe vânjoase. Era minunat.
Un băieţel obişnuia să vină şi să se joace sub el în fiecare zi, iar copacul s-a obişnuit cu el şi a început să-l iubească. Ceea ce este mare şi bătrân se poate îndrăgosti de ceea ce este mic şi tânăr, cu condiţia să nu fie ataşat de ideea că el este mare, iar celălalt mic. Copacul nu avea această idee, aşa că s-a îndrăgostit de băiat. Egoul încearcă întotdeauna să iubească ceea ce este mai mare decât el. Pentru adevărata iubire, nimic nu este însă mare sau mic. Ea îi îmbrăţişează pe toţi cei de care se apropie.
Aşadar, copacul s-a îndrăgostit de băieţelul care venea în fiecare zi să se joace sub el. Ramurile sale erau foarte înalte, dar el şi le apleca, pentru ca băiatul să le poată atinge pentru a-i mângâia florile şi pentru a-i culege fructele. Iubirea este întotdeauna gata să se încline; egoul, niciodată. Dacă încerci să te apropii de un ego, acesta se va înălţa şi mai mult, devenind atât de rigid încât să nu-l poţi atinge. Ceea ce poate fi atins este considerat a fi mic. Ceea ce nu poate fi atins, cel care stă pe tronul puterii, este considerat a fi mare.
Aşadar, ori de câte ori venea copilul, arborele îşi pleca ramurile. Când micuţul îi mângâia florile, bătrânul copac se simţea cuprins de un val incredibil de fericire. Iubirea este întotdeauna fericită atunci când poate dărui ceva; egoul nu este fericit decât atunci când poate lua ceva de la altcineva.
Băiatul a crescut. Uneori, dormea în poala copacului, alteori îi mânca fructele, sau purta o coroană împletită din florile sale. Se simţea atunci de parcă ar fi fost regele junglei. Florile iubirii te fac întotdeauna să te simţi ca un rege, în timp ce ghimpii egoului te fac să te simţi mizerabil.
Văzând cum băiatul poartă o cunună din florile sale, dansând cu ea, copacul se simţea fericit. Îl aproba cu ramurile sale; cânta în bătaia vântului. Băiatul a crescut şi mai mult. A început să se caţere în copac, legănându-se pe ramurile sale. Ori de câte ori se odihnea pe ele, copacul se simţea fericit. Iubirea este întotdeauna fericită atunci când altcineva se poate sprijini de ea; egoul nu este fericit decât atunci când altcineva îl reconfortează..
Timpul a trecut, iar băiatul a început să fie apăsat de alte îndatoriri. Avea ambiţiile lui. Trebuia să îşi treacă examenele, să îşi facă prieteni… De aceea, a început să vină din ce în ce mai rar pe la copac. Acesta îl aştepta însă cu o nerăbdare din ce în ce mai mare, strigându-i din adâncurile sufletului său: „Vino, vino. Te aştept”. Iubirea îşi aşteaptă întotdeauna obiectul afecţiunii sale. Ea nu este altceva decât o continuă aşteptare.
Când băiatul nu venea, copacul se simţea trist. Singura tristeţe pe care o simte iubirea este aceea de a nu se putea împărtăşi cu altcineva, de a nu se putea dărui. Atunci când se poate dărui în totalitate, iubirea este fericită. Băiatul a crescut şi mai mult, iar zilele în care trecea pe la copac au devenit din ce în ce mai rare. Toţi cei care cresc în lumea ambiţiilor îşi găsesc din ce în ce mai puţin timp pentru iubire. Băiatul a devenit ambiţios şi prins în afacerile sale lumeşti. „Ce copac? De ce ar trebui să-l vizitez?”
Într-o zi, pe când trecea prin apropiere, copacul i-a strigat: „Ascultă! Te aştept în fiecare zi, dar tu nu mai vii pe la mine”.
Băiatul i-a răspuns: „Ce poţi să-mi oferi, ca să trec să te văd? Eu îmi doresc bani”. Egoul este întotdeauna motivat: „Ce poţi să-mi oferi pentru ca să vin la tine? Aş putea veni, dar numai dacă ai ceva de oferit. Altminteri, nu văd de ce aş face-o”. Egoul are întotdeauna un scop. Iubirea nu are nici un scop. Ea reprezintă propria sa răsplată.
Uimit, copacul i-a spus băiatului: „Nu vei mai veni decât dacă îţi voi oferi ceva? Îţi ofer tot ceea ce am”. Iubirea nu ţine niciodată nimic pentru ea. Egoul o face, dar iubirea se dăruieşte necondiţionat.
„Din păcate, nu am bani. Aceasta este o invenţie a oamenilor. Noi, copacii, nu avem bani. În schimb, suntem fericiţi. Crengile noastre se umplu de flori, apoi de fructe. Umbra noastră îi răcoreşte pe cei încălziţi. Când bate vântul, dansăm şi cântăm. Deşi nu avem bani, păsărelele se cuibăresc pe ramurile noastre şi ciripesc vesele. Dacă ne-am implica şi noi în afaceri financiare, am deveni la fel de înrăiţi şi de nefericiţi ca voi, oamenii, care sunteţi nevoiţi să staţi prin temple şi să ascultaţi predici despre iubire şi despre pace. Noi nu avem nevoie de predici, căci trăim tot timpul aceste stări. Nu, noi nu avem nevoie de bani”.
Băiatul i-a spus: Atunci, de ce să vin la tine? Nu am de gând să merg decât acolo unde pot obţine bani. Am nevoie de bani”. Egoul cere întotdeauna bani, căci banii înseamnă putere, iar aceasta este cea mai mare nevoie a sa.
Copacul s-a gândit mult, după care a spus: „Atunci, culege-mi fructele şi vinde-le. În felul acesta, vei obţine bani”.
Băiatul s-a luminat imediat la faţă. S-a urcat în copac şi a cules toate fructele copacului, chiar şi pe cele necoapte. În graba sa, i-a rupt crengile şi i-a scuturat frunzele, dar copacul s-a simţit din nou fericit. Iubirea se bucură chiar şi atunci când este lovită. Egoul nu este cu adevărat fericit nici măcar atunci când obţine ceva. El nu poate simţi decât nefericire.
Băiatul nu şi-a dat nici măcar osteneala să-i mulţumească arborelui, dar acestuia nu-i păsa. Adevărata sa mulţumire s-a produs atunci când acesta a acceptat oferta sa de a-i culege fructele, pentru a obţine bani în schimbul lor.
Băiatul nu s-a mai întors multă vreme. Acum avea bani şi era foarte ocupat să obţină cu ajutorul lor încă şi mai mulţi bani. A uitat cu totul de copac, şi astfel au trecut anii.
Copacul era trist. Tânjea după întoarcerea băiatului, la fel ca o mamă cu sânii plini de lapte, dar care şi-a pierdut copilul. Întreaga sa fiinţă tânjeşte după copilul pierdut, pentru a-l strânge la piept şi a se uşura. Cam la fel tânjea şi copacul nostru. Întreaga sa fiinţă era în agonie.
După mulţi ani, băiatul, devenit între timp adult, s-a întors la copac.
Acesta i-a spus: „Vino la mine. Vino şi îmbrăţişează-mă”.
Bărbatul i-a răspuns: „Termină cu prostiile. Făceam asemenea lucruri pe vremea când eram un copil fără minte”.
Egoul consideră iubirea un lucru prostesc, o fantezie copilărească.
Copacul a insistat: „Vino, mângâie-mi crengile. Dansează cu mine”.
Bărbatul i-a răspuns: „Termină cu flecăreala asta stupidă! Acum doresc să-mi construiesc o casă. Îmi poţi oferi o casă?”
Copacul a exclamat: „O casă? Bine, dar eu trăiesc fără să stau într-o casă”.
Singurii care trăiesc în case sunt oamenii. Toate celelalte creaturi trăiesc liber, în natură. Cât despre oameni, cu cât casa în care trăiesc este mai mare, cu atât mai mici par în interiorul ei.
„Noi nu trăim în case, dar uite ce îţi propun: îmi poţi tăia crengile, pentru a-ţi construi o casă cu ajutorul lor”.
Fără să mai piardă timpul, bărbatul a luat un topor şi i-a tăiat crengile copacului. Din acesta a rămas acum doar trunchiul, dar el era foarte fericit. Iubirea este fericită chiar şi atunci când îi sunt tăiate membrele de către cel iubit. Iubirea nu ştie decât să dăruiască. Ea este întotdeauna pregătită să se ofere în întregime.
Bărbatul a plecat, fără să-şi mai dea osteneala să arunce în urmă măcar o privire. Şi-a construit casa visată, iar anii au trecut din nou.
Copacul, devenit acum un simplu trunchi fără crengi, a continuat să-l aştepte. Ar fi vrut să îl strige, dar nu mai avea ramuri şi frunze care să poată cânta în bătaia vântului. Vânturile continuau să bată, dar el nu mai putea scoate nici un sunet. Cu un efort suprem, sufletul său a reuşit să rostească o ultimă chemare: „Vino, vino, iubitul meu”.
Timpul a trecut, iar bărbatul a îmbătrânit. Odată, se afla prin apropiere, aşa că a venit şi s-a aşezat sub copac. Acesta l-a întrebat: „Ce mai pot face pentru tine? Ai venit după foarte, foarte mult timp”.
Bătrânul i-a răspuns: „Ce poţi face pentru mine? Aş vrea să ajung într-o ţară îndepărtată, să câştig şi mai mulţi bani. Pentru asta, am nevoie de o barcă”.
Fericit, copacul i-a spus: „Taie-mi trunchiul şi fă-ţi o barcă din el. Aş fi extrem de fericit să devin barca ta şi să te ajut să mergi astfel în ţara aceea îndepărtată, pentru a câştiga mai mulţi bani. Dar, te rog, ai grijă de tine şi întoarce-te cât mai repede. Voi aştepta de-a pururi întoarcerea ta”.
Omul a adus un ferăstrău, a tăiat trunchiul copacului, şi-a făcut o barcă din el şi a plecat.
Acum, din copac nu a mai rămas decât rădăcina, dar el a continuat să aştepte cu răbdare întoarcerea celui iubit. A aşteptat mereu şi mereu, conştient însă că nu mai avea nimic de oferit. Poate că bărbatul nu se va mai întoarce niciodată. Egoul nu se duce decât acolo unde are ceva de câştigat.
Odată, m-am aşezat lângă ciot. Acesta mi-a şoptit: „Am un prieten care a plecat departe şi nu s-a mai întors. Mă tem să nu se fi înecat, sau să nu se fi rătăcit. Poate că s-a pierdut în ţara aceea îndepărtată. Poate că nici măcar nu mai este în viaţă. O, cât mi-aş dori să aflu veşti de la el! Mă apropii de sfârşitul vieţii, aşa că tot ce mi-aş mai dori ar fi să aflu veşti despre el. Atunci aş muri liniştit. Dar ştiu că nu ar mai veni nici dacă mi-ar auzi strigătul, căci nu mai am nimic să-i ofer, iar el nu înţelege decât acest limbaj”.
Egoul nu înţelege decât limbajul acceptării. Iubirea vorbeşte limbajul dăruirii.
_______________________________________ Ca sa inveti sa traiesti, iti trebuie o viata intreaga. (Seneca)
ba da ! 
) de obtinut unul real. Dar are avantajul ca ai acces la toate astea (il poti face sa planga cand vrei) si chiar mai mult, pentru ca se spune ca obrajorii unui copil sunt la fel de frumosi ca funduletul lui 
(ca n_ai fost explicita!) 
Sau intristeaza_te! Ca_i ...gratis! 
